Miercuri, 06 Iulie 2016

Doru Chiper, noul președinte al Rotary Câmpia Turzii

 

Restaurantul „Milexim” din Câmpia Turzii a fost vineri, 24 iunie de la ora 18:00, gazda unei festivități de predare – primire a noului mandat de președinte al clubul Rotary din Câmpia Turzii. Evenimentul a avut loc în prezența tuturor membrilor rotarieni din Câmpia Turzii, a invitaților rotarieni din țară, d-nul Mircea Solovăstru viitorul guvernator, care va intra în funcție începând cu data de 1 iulie, d-nul Simi Mihon, actualul asistent guvernator și Uțiu Nelu, viitorul asistent guvernator.

În deschiderea acestei festivități, actualul președinte al Clubului Rotary, domnul Laurențiu Bondor a prezentat un bilanț al ativităților pe care clubul „Rotary” le-a derulat în mandatul său. Domnia sa a realizat împreună cu echipa activități de suflet care au venit în beneficiul comunității locale. Proiectele derulate au fost

  • Promenda inimilor 2014, 2015;
  • Ziua rinichiului 2016;
  • Organizarea ”Cupei Rotary la Tir Sportiv”;
  • Camera senzorială, un proiect în valoare de 6000 de euro adresat copiilor cu autism;
  • Ziua recoltei, sprijinirea famililor nevoiașe cu legume pentru iarnă.
  • Moș Crăciun, sprijinirea cu alimente și pachete cu dulciuri pentru famili nevoiașe;
  • Loc de joacă- amenajarea unor locuri de joacă pentru copii.;
  • Și tu poți fi lider- un proiect unde au fost angrenați 24 de elevi de la cele două instituții liceale din localitate;
  • Salvatorii merită și ei să fie salvați- sprijinirea financiară a unui salvator de la SMURD care a fost în suferință;
  • Copiii au talent- sponsorizarea a două ediții a concursului de promovare a tinerilor talente;
  • Sponsorizare la concursul „Golden Talent in Golden Prague” susținrea financiară pentru o deplasare în Polonia a unei fetițe de a susține în concurs.

 

De asemenea tot în cadrul acestui eveniment au fost primiți doi noi membri, Toth Alexandru și Călin Milea.

Toth Alexandru, membru club Rotary: Mă numesc Toth Alexandru, mă bucur de a fi în aceste momente primit în marele club Rotary. Acest club este un club de prieteni, dragi, iubitori și frumoși. Legat de Rotary, ce am înțeles eu până acuma, cu toate că societatea românească nu este pregătitiă încă să înțeleagă, aceste cluburi care fac bine fără să aștepte altceva. Dar în perioada în care am activiat ca și membru supleant al clubului, eu unul am fost convins că tot ce facem este un bine făcut din inimă, cu drag, după puterile și peste puterile noastre. Vă felicit și pe voi pentru tot ce ați făcut și sper ca sosirea mea în acest club să fie un plus și să facem mult mai multe împreună.

Călin Milea, membru club Rotary: Mă numesc Călin Milea, sunt medic anestezist în timpul liber, multe dintre proiectele derulate aici au fost pentru mine aspecte foarte benefice în sensul că facem lucrul ăsta benevol fără să așteptăm nimic absolut de la nimeni și bucuria de a participa la ele. Mă bucur că sunt aici, mă bucur că fac parte din Clubul Rotary.

În continuarea ceremoniei privind alegerea noului președinte Rotary Câmpia Turzii, d-nul Simi Mihon, asistent guvernator a trecut la predarea oficială a mandatului de președinte de la d-nul Laurențiu Bondor actual președinte rotary 2014-2016 la Chiper Doru Nicolae, viitor președinte Rotary 2016- 2017. De asemenea d-nul Simi Mihon a oferit un certificat de apreciere d-nului Laurențiu Bondor „Omul poate avea un ideal în spiritul aservirii mai presus de sine”, de asemenea d-nul Doru Chiper a primit un certificat de succes „Și ție îți revine sarcina de a servi mai presus de sine”. D-nul Chiper Doru, noul președinte al clubului Rotary Câmpia Turzii, a mulțumit public și a acordat plachete celor care au și-au încheiat mandatul 2015-2016. Doamnei Dee Irina, secretar Rotary, d-nului Mischian Adrian, trezorierul Rotary și d-nului Laurențiu Bondor fostului președinte Rotary.

După transferul mandatului de președinte, al colanului, au luat cuvântul invitații rotarieni din țară.

Uțiu Nelu, viitorul asistent guvernator: Sunt de-a dreptul fericit că sunt la voi în club, e prima dată când vin în clubul de la Câmpia Turzii, dar nu este prima dată când ne întâlnim. Ne-am întâlnit pe la Arieșeni cu o parte, ne-am întâlnit cu o parte la clubul de la Turda și așa mai departe. Important este că ne întâlnim. Așa cum am încercat să fac o mică observație, în anul rotarian 2016-2017, eu vă aparțin vouă, nu clubul mie. Eu vă aparțin vouă, o să încep să-l reprezint pe guvernator cât pot eu de bine, dar în primul rând vreau să fiu prietenul vostru și voi prietenii mei. Să le spunem succes, prietenie adevărată și desăvârșită, un an rotarian bun și cu tot cea ce ne dorim împreună. Mult. Mult succes.

De asemenea a luat cuvântul și d-nul Mircea Solovăstru, viitorul guvernator al districtului România, Republica Moldova.

Mircea Solovăstru: Stimați prieteni rotarieni, mă bucur că sunt astăzi în mijlocul vostru atât de aproape de casă. Rotary Câmpia Turzii intră azi într-o nouă etapă, un nou președinte pentru un club cu o activitate bogată în sprijinul comunității. O comunitate, trebuie să recunoaștem care a trecut și cred că încă are de suferit de pe urma închiderea unor unități economice ce asigurau locuri de muncă. Din acest motiv poate că mulți au ales să muncească în străinătate, iar o parte din familia fiecăruia a rămas acasă. Pentru aceștia, e important să facem proiecte, să dezvoltăm comunitatea, poate vor reuși astfel să genereze din nou dorința de dezvoltare, aici acasă. Am discutat cu Doru Chiper și mare parte din proiecte sunt direcționate către educație, un domeniu drag mie pe care aș vrea să-l dezvolt la nivel de district. Vă mulțumesc pentru invitație, vă doresc succes în tot ceea ce faceți. Vă asigur de tot sprijinul meu.

Attila Szucs, președinte Club Rotary "Floare de Colţ" Abrud-Câmpeni: Bună seara dragi prieteni, doresc să ofer o diplomă de excelență clubului de la Câmpia Turzii, pentru buna colaborare care am avut-o în cadrul proiectului, „Sănătate prin prietenie” și cu siguranță care o să avem în continuare, chiar și în mandatul lui Doru, în septembrie așa cum am stabilit să vă înapoiem cabinetul medical mobil și să își atingă scopul pentru care el a fost creat și inițiatorul proiectului este chiar aici față de noi, d-nul Nelu, este un proiect de suflet mie, este un proiect pe care îl iubesc cu adevărat. Vă doresc în continuare mult succes.

În finalul acestei manifestări președintele ales al clubului Rotary, Doru Chiper și-a desemnat noua echipă de conducere, în funcția de vicepreședinte a fost numit d-nul Câmpian Cosmin, în funcția de trezorier a fost numit d-nul Mischian Adrian, iar în funcția de secretar a fost numit d-nul Toth Alexandru. În încheiere a luat cuvântul și d-nul Chiper Doru Nicolae.

Chiper Doru Nicolae, președintele ales, club Rotary Câmpia Turzii: Nu pot să încep decât să vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră aici. Acum câteva minute reflectam la cât sunt de norocos să lucrez cu astfel de oameni. Oameni buni, oameni simpli, oameni frumoși, oameni pentru oameni, împreună am reușit să ducem la bun sfârșit o mulțime de proiecte. Nu vreau să le enumăr deoarece le-a făcut colegul meu, însă vreau să vă asigur că vom continua proiectele, vom participa la altele noi, vom încerca să aducem un zâmbet pe fețele cât mai multor oameni și o mulțumire în sufletele noastre. Prin proiectele sale, clubul Rotary aduce îmbunătățiri semnificative, asupra vieții din comunitatea sa. Asfel, noi prin proiectele pe care le vom derula în perioada 2016-2017, printre care le enumăr, premiile de excelență pentru elevii de clasele V-VIII, premiile de excelență pentru absolvenții de liceu, finalizarea spațiului de joacă de la Spitalul Municipal Câmpia Turzii, Ziua Recoltei, Donează de Crăciun, Donează de Paști, Copii au talent, Sănătate prin Prietenie, acesarea de granturi pentru modernizarea spitalului municipal. Vom veni în sprijinul comunității cu programe pentru tineri, vom încuraja oportunitățile educaționale și dezvoltarea profesională. Avem opțiuni, avem încredere că rezultatele vin când fiecare își face treaba și sunt convins că împreună suntem mai puternici. Fondatorul Rotary, Paul Harris, spunea „Serving Humanity” este cel mai valoros lucru pe care o persoană poate să-l facă. Cred că toată lumea ne cunoaște posibilitatea de a servi Rotary, pentru tot ceea ce este cu adevărat. Nu o oportunitate mică ci una mare, o oportunitate pe viață de a schimba lumea în bine pentru totdeauna. Sunt recunoscător și onorat de încrederea pe care mi-ați acordat-o. Vreau să vă asigur că voi depune efort, seriozitate și multă muncă pentru a construi pentru a îndeplini motto-ul anului „Serving Humanity” , nu în declarați, ci și în acțiuni cu rezultate considerabile.

Vă mulțumesc. 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time