Este prim dirijorul orchestrei palatului Schonbrunn din Viena, una dinte puţinele din lume care a primit aprobarea urmaşilor celebrului compozitor Johann Strauss să cânte în capela familiei. De-a lungul carierei sale a avut ocazia să îi acompanieze şi dirijeze pe Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Ildiko Raimondi şi mulţi alţii.

Vioara sa, o adevărată operă de artă, este fabricată de Carlo Giuseppe Testore în anul 1697, fiind sora mai mică a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart. Rusell McGregor, căci despre el este vorba, se află pentru a şaptea oară în România, unde va susţine un turneu împreună cu Johann Strauss Ensemble. La finalul concertului „Strauss Forever” susţinut la Cluj, maestrul ne-a acordat un scurt interviu, în care ne-a explicat ce ar fi făcut dacă nu s-ar fi ocupat de muzică, precum şi de ce iubeşte atât de mult România.

Reporter: Aţi afirmat la un moment dat că vă place foarte mult România. De asemenea, aţi spus că ştiţi mai bine această ţară decât mulţi dintre oamenii care locuiesc aici. Pe ce vă bazaţi când afirmaţi aceste lucruri?

Russel McGregor: Am călătorit foarte mult prin frumoasa voastră ţară. Am mers în toate oraşele mari, dar nu numai. Am început cu Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Cluj, Sibiu, dar am fost în multe alte locuri. Noi călătorim mult pe şosea, nu doar cu avionul şi astfel, am ajuns să cunosc satele şi oraşele, despre care pot să spun că sunt uimitoare.

R: Cum v-aţi simţit astăzi (n.r. 12 decembrie 2011) pe scenă?

McGregor: Este un sentiment extraordinar, m-am simţit foarte bine, mai ales în a doua parte a concertului, când au urcat şi copiii pe scenă. A fost foarte emoţionant pentru mine. Mi-am zis „Uauuu!”, aceşti copii sunt probabil pentru prima dată pe scenă, cântând cu o orchestră din Viena, colinde. A trebuit să îmi temperez emoţiile pentru a nu începe să plâng. A fost minunat, audienţa este cel mai important lucru pentru noi. Noi suntem învăţaţi să cântâm şi fără public, facem acest lucru frecvent în timpul repetiţiilor, dar în timpul spectacolelor, avem nevoie de audienţă. O audienţă cu care să putem interacţiona. Dacă primeşti un feedback pozitiv de la public, moralul nostru creşte, dacă audienţa nu este interesată, avem o muncă grea de îndeplinit. Atunci trebuie să încercăm tot felul de trucuri. Dar astăzi publicul a fost fantastic, au cântat foarte bine, au răspuns tuturor provocărilor.

R: Aţi oferit o cutie cu bomboane de ciocolată unei persoane care şi-a sărbătorit ziua de naştere. Aveaţi informaţii că cineva din public s-a născut pe această dată?

McGregor: Nu, dar am fost norocos că am găsit o astfel de persoană în public. (Râde.)

R: Se întâmplă să nu găsiţi?

McGregor: Nu, am un mic truc prin care găsesc tot timpul pe cineva, nu vi-l spun, în cazul în care va trebui să îl folosesc vreodată. Dar întotdeauna ofer ciocolata cuiva.

R: Cât timp vă pregătiţi pentru un concert?

McGregor: Ooo! Petrecem două weekend-uri intense repetând acest program, deci patru zile de dimineaţa până seara. Avem câteva piese pe care le schimbăm, în funcţie de ocazie. În fiecare oraş facem ceva diferit. De exemplu, acum am cântat „Waltzing Matilda”, dar nu am cântat şi ieri seară această piesă. Pentru Bucureşti se va schimba puţin programul, deoarece avem un alt muzician, un bariton care va veni din Viena. El va realiza un duet cu Romana, solista. În acest moment e foarte muzică în capul meu. Mă gândesc tot timpul ce program o să avem în această seară? Dar am noroc că sunt în ansamblu muzicieni fantastici, cântăm împreună de opt, nouă ani, ani ce au fost intenşi pentru fiecare dintre noi. Repetiţiile sunt foarte intense, dar trebuie să facem totul ca la carte, pentru că altfel, nu am funcţiona ca echipă.

R: Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră?

McGregor: Este viaţa mea! Nu ştiu cum ar fi viaţa mea fără muzică, este tot ce ştiu să fac! Mai joc puţin tenis şi golf, dar destul de rău! (Râde). Acum vorbind serios, cred că muzica este limbajul universal. Pot cânta în faţa oamenilor din întreaga lume, iar aceştia mă înţeleg, chiar dacă nu vorbesc limba lor. Muzica este singura modalitate prin care putem comunica fără cuvinte. Sunt foarte norocos, ştiu asta!