Virtutea, onestitatea, responsa-bilitatea trebuie să reprezinte un element definitoriu în comportamentul şi etica fiecărui om. A te dărui, a te implica, a-ţi ajuta semenii tăi în lupta de zi cu zi, spre o lume mai bună, reprezintă o vocaţie. Când un cetăţean din altă ţară se implică cu multă dăruire pentru copiii şi tinerii din Româia acest lucru nu înseamnă o simplă meserie, ci iubire faţă de cei din jur.

Domnul Gerhard Spitzer se implică de mulţi ani în activităţile şi proiectele sociale din România. S-a zbătut enorm pentru ca cei nevoiaşi să aibă condiţii decente de trai, a găsit surse de finanţare pentru a le construi acestora locuinţe, câştigându-le astfel respectul.

Reporter: Domnule Gerhard Spitzer, vă rog să ne spuneţi pentru început câteva cuvinte despre dvs.:

Spitzer Gerhard: Mă numesc Gerhard Spitzer, am 52 de ani, sunt din Viena, Austria. De profesie sunt specialist în instalaţii şi energii alternative. După sa-tisfacerea stagiului militar a început să mă preocupe politica globală, a ceea ce se întâmplă în jurul meu, în jurul Austriei. Am început să întreb oamenii, să învăţ noi cunoştinţe despre condiţiile de viaţă din Africa, America Centrală. În cele din urmă am plecat în Nicaragua unde am început să-mi etalez cunoştin-ţele profesionale şi de viaţă. La ceea ce am văzut aici mi-am zis că eu nu rămân un simplu instalator, că eu vreau să fac mai mult. Vă spun adevărul, căci cariera socială a început când aveam 10, 12 ani: am ajutat oamenii să treacă strada, am ajutat bătrânii la cumpărături şi multe altele.

Reporter: În Nicaragua ce aţi făcut?

Spitzer Gerhard: Am plecat în Nicaragua cu un Comitet de Solidaritate, la indicaţia unor politicieni din Austria să ajutăm la construcţii de case. Am construit case din lemn pentru refugiaţi, deoarece în Nicaragua a fost războiul civil dintre sandinişti şi contra sandinişti. În Nicaragua am fost în mai multe rânduri şi am pus bazele unor construcţii de instalaţii de forare pentru captarea apei potabile. Am lucrat şi am învăţat împreună cu oamenii de acolo, i-am învăţat lucruri practice, despre cum se face o fântână. Faptul că am fost în Nicaragua, pentru mine a fost un pas înainte, am învăţat limba spaniolă, am învăţat culturi noi, obiceiuri noi şi asta pentru mine a fost un plus de experienţă.

Reporter: Cum aţi ajuns în România?

Spitzer Gerhard: Primul contact cu România l-am avut imediat după Revo-luţia din 1989, când am venit cu ajutoare, fără să mă gândesc că voi rămâne aici, dar ospitalitatea românilor, inte-ligenţa, dar şi a faptului că românii sunt activi, m-au ajutat în decizia mea de a rămâne la Cluj. Am simţit de la început, că românii au multe idei, dar că nu le pot pune în practică. Lipsa fondurilor m-a determinat să le punem ideile lor în practică. La început am început să-i învăţ meserie pe tineri de peste 14 ani, mai târziu pe cei de 18 ani, pe elevii care urmau şcoala profesională. Le spuneam mereu că dacă aveţi o meserie aveţi şi pâine în casă dacă nu ştii meserie îţi va fi greu în viaţă. Am avut şi noroc pentru că am avut sprijinul unor sponsori generoşi care mi-au spus că dacă rămân în România şi îi învăţ pe tineri o meserie, ei îmi dau bani pentru materiale. Pentru început am renovat diferite instituţii cum ar fi Casa de Copii, biserici şi multe alte proiecte. Am implicat şi studenţi de la Facultatea de Construcţii, ei aveau nevoie de un loc unde să facă practica şi mie mi-a fost mult mai uşor pentru că am lucrat cu tineri cu înaltă pregătire. Proiectele au mers foarte bine. Am avut şi sprijinul unor voluntari din străinătate şi din România, într-un cuvânt am avut o echipă bună.

Reporter: Cum aţi ajuns în actualul loc, comuna Luncani?

Spitzer Gerhard: În 1994, am fost arestat de către poliţia din Cluj pentru câteva zile pentru trafic de arme şi muniţii. S-a dovedit rapid faptul că a fost o mare greşeală şi o mare confuzie arestarea mea. După numai câteva zile am fost eliberat. Acest episod a fost intens mediatizat de presa din acele zile. Citind articolul Ştefan Banffy (Familia Banffy este una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Ardeal. Ştefan Banffy era descendent al lui Simon Kemeny, un nobil care în 1442 i-a salvat viaţa lui Iancu de Hunedoara. Ştefan Banffy a fost rănit în timpul celui de-al doilea război mondial, pierzându-şi un picior. În 1956, ca urmare a unor de-claraţii în favoarea revoluţiei de la Budapesta, a fost anchetat de Securitate şi apoi condamnat la şapte ani de închisoare. A decedat la vârsta de 87 de ani) a luat legătura cu mine şi mi-a spus că şi el a fost arestat în 1956 de comunişti şi a făcut şapte ani de închisoare. A fost foarte impresionat de munca pe care o duc cu tinerii, drept pentru care a donat asociaţiei, castelul de la Luncani şi un teren de 10 hectare. Oferta lui Ştefan Banffy a fost foarte binevenită având în vedere că aveam mulţi tineri care proveneau din centrele de plasament şi nu aveau un loc de muncă, ce să mănânce şi unde să doarmă. Acest loc a devenit pentru ei o casă şi o masă. Drept pentru care numele asociaţiei este Asociaţia Voluntară ,,Castel Banffy’’ din Luncani.

Reporter: Ce puteţi să ne spuneţi despre proiectele de la ICAR ?

Spitzer Gerhard: Iniţial am avut un proiect aici la Luncani. Am încheiat un contract cu autorităţile locale pe o perioada de 10 ani, privind reabilitarea şi renovarea Căminului Cultural. Am făcut rost de bani, şi am început renovarea căminului. Aşa în renovare, cum era căminul, aici s-au desfăşurat multe activităţi, care au fost apreciate de locuitorii din sat. După o perioadă scurtă de timp am avut neînţelegeri cu primarul Giurgiu Aurel. Mi-a cerut să părăsesc Căminul Cultural fără să ţină cont de clauzele contractuale. Am cedat Căminul Cultural înapoi cu condiţia să îmi primesc banii şi manopera investită. După mai multe procese justiţia mi-a dat câştig de cauză şi au obligat autorităţile locale la plata sumelor investite în cămin. Ideea de a implementa proiecte la ICAR a venit prin faptul că eu am fost în dese rânduri la ICAR să le distribuim ajutoare, care constau în alimente şi îmbrăcăminte, am văzut condiţiile în care trăiau aceşti copii, condiţii improprii şi greu de descris.

Fără gaz, apă curentă, energie electrică şi multe altele. Atunci mi-am spus că dacă tot nu s-a mai realizat proiectul cu Căminul Cultural din Luncani şi am primit banii investiţi, să începem un proiect nou aici la ICAR. Asociaţia Vo-luntară ,,Castel Banffy’’ din Luncani a achiziţionat terenul şi clădirile aflate acolo, care au costat de 25.000 euro. Terenul aparţinuse unei asociaţii agricole, care în momentul vânzării s-a bucurat că au găsit un cumpărător, deoarece evacuările rromilor din zona ICAR implicau costuri sociale. Trebuie să amintesc că o televiziune din Austria a făcut reportaje la ICAR, legate de condiţiile de viaţă, dar şi de intenţia asociaţiei de a crea condiţii prin construcţia de locuinţe. Reportajul a avut un impact deosebit, în Germania, Austria, Elveţia, fapt pentru care au început să apară oferte şi sponsorizări în bani şi materiale de construcţii pentru această zonă defavorizată.