Campia eXpress

Campia eXpress

Guvernul a adoptat Ordonanţa prin care elevii din Viişoara vor primi suplimente alimentare

Elevii și preșcolarii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat vor beneficia de o masă caldă sau de un pachet alimentar în perioada desfășurării activității didactice, în anul școlar 2016-2017, după ce Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, un Program-pilot care are scopul să contribuie la prevenirea și combaterea abandonului școlar. Măsura luată de Guvern face parte din Pachetul național anti-sărăcie.

Printre cele 50 de școli incluse în programul pilot de acordare a unui supliment alimentar se numără și Școala Gimnazială de la Viișoara și Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Cluj. Școlile au fost ales după consultări între autorităile locale, inspectoratele școlare și Guvern. Potrivit actului normativ, ce a stat în dezbatere publică încă din luna iulie, în cele 50 de școli nu vor mai fi derulate programele ”Cornul și laptele” și cel prin care sunt oferite fructe.

Suplimentul alimentar va fi în valoare de 7 lei/elev pe zi și poate consta fie dintr-o masă caldă, fie in pachete alimentare.

Scopul proiectului pilot este acela de a vedea, dacă la finalul anului se înregistrează rezultate îmbunătățite la învățătură și scăderea abandonului școlar.

Guvernul intenționează ca din anul 2017, măsura să fie extinsă la nivelul întregii țări, pentru un număr de două unități școlare din fiecare județ.

Cele 50 de școli au fost alese din mediul rural și urban, cu populație de etnie romă sau vulnerabilă social, din zone de periferie ori cu număr mare de părinți plecați la muncă în străinătate.

"Sănătate prin prietenie" a fost duminică, 20 noiembrie 2016, în Dosul Napului, comuna Ceanu Mare

Proiectul "Sănătate prin prietenie", derulat de Rotary Câmpia Turzii, a continuat în data de 20 noiembrie 2016 în comuna Ceanu Mare, sat Dosul Napului.

Astfel cu ajutorul primit la Club Rotary Campeni-Abrud "Floare de Colt" s-a pus la dispozitie o unitatea medicală mobila, pe un autovehicul de teren, pentru asigurarea unui consult medical general(ecograf, EKG, pulsoximetru, generator de oxigen, audiometru, dermatoscop, glucometru, oftalmoscop, otoscop etc).

 

Cu această ocazie s-au oferit consultaţii gratuite unui număr de 16 de persoane.

 

Prin acest proiect Rotary Club Campia Turzii îşi propune să ofere consultaţii medicale gratuite populaţiei din comunităţile izolate aflate în aria municipiului Campia Turzii, cu acces limitat la servicii medicale minimale.

La Câmpia Turzii a început azi, 1 noiembrie 2016, preluarea cererilor de ajutor pentru încălzire

Distribuirea cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei pe perioada sezonului rece noiembrie 2016 - martie 2017, se face începând cu data de 24.10.2016, la sediul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială din Câmpia Turzii, str.Griviţei, nr. 8A.

Preluarea cererilor însoţite de acte doveditoare va începe cu data de 01.11.2016, la ghişeul de Relaţii cu Publicul al Serviciului Public Local de Asistenţă Socială.

Programul de preluare este următorul:

LUNI – JOI: 8,00 - 12,00

14,00 - 15,00

VINERI: 8,00 - 10,00

12,00 - 13,00

Actele justificative care însoţesc cererea privind veniturile familiei/persoanei singure trebuie să ateste veniturile lunii anterioare depunerii cererii.

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru luna noiembrie 2015, se acordă în baza cererilor depuse până în data de 20.11.2016. Pentru cererile depuse după această dată ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă începând cu luna decembrie 2016, veniturile fiind cele din luna anterioară, dacă cererile se depun până la sfârşitul lunii noiembrie 2016.

Orice modificare ( venit, nr. membrii din familie, alte situaţii ) se aduc la cunoştinţa Serviciului Public Local de Asistenţă Socială, printr-o nouă cerere în termen de 5 zile de la data modificării.

Şef Serviciu Public Local de Asistenţă Socială

Tamara Doina VASINC

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Câmpia Turzii - 18 octombrie 2016

Compania de Apă ARIEŞ anunţă întreruperea furnizării apei potabile, în data de 18.10.2016, între orele 11:30 – 17:00, în municipiul Câmpia Turzii, la imobilele de pe străzile:

- Str. Vasile Goldiș pâna la Solaris

- Str. Laminoriștilor

 

Întreruperea este cauzată de reparații la rețeaua de distribuție a apei potabile, necesare pentru remedierea avariei ce s-a produs în jurul orei 11:30, pe strada Laminoriștilor, 

nr. 230.

Depunem toate eforturile necesare pentru rezolvarea acestei probleme în cel mai scurt timp posibil.

Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate şi vă mulţumim pentru înţelegere.

 

Subscribe to this RSS feed

badge-new

Nullam quis risus eget urna mollis ornare vel eu leo. Curabitur blandit tempus porttitor. Maecenas sed diam eget risus varius blandit sit amet non magna. Aenean eu leo quam.

badge-hot

Nullam quis risus eget urna mollis ornare vel eu leo. Curabitur blandit tempus porttitor. Maecenas sed diam eget risus varius blandit sit amet non magna. Aenean eu leo quam.

badge-top

Nullam quis risus eget urna mollis ornare vel eu leo. Curabitur blandit tempus porttitor. Maecenas sed diam eget risus varius blandit sit amet non magna. Aenean eu leo quam.

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time