Vrei să studiezi la Budapesta?

universiatea central europeana budapestaCentrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală invită studenții dornici să studieze în străinătate la o prezentare despre burse de studii pentru Universitatea Central Europeană (CEU), din Budapesta.

Programul se adresează studenților aflați în ultimul an de studiu sau absolvenților care au obținut diploma de licență în cadrul unei instituții de învățământ superior acreditate. Universitatea Central Europeană oferă programe de masterat şi doctorat pentru anul universitar 2012-2013. Cursurile, cu predare în limba engleză, se vor ține la sediul universității din Budapesta.

Nu există un număr prestabilit de burse acordate studenților din România. Bursele de studii pot fi integrale sau parțiale şi depind de rezultatele procesului de selecție.

În cadrul prezentării studenții vor afla mai multe informații despre procesul de aplicare și selecție, viața la CEU și la Budapesta, precum și despre posibilitățile pe care le au după încheierea bursei, în vederea construirii unei cariere de succes.

Cei care doresc să se aplice pentru această bursă pot face acest lucru online, la adresa http://www.ceu.hu/admissions/apply până la 25 ianuarie 2012.

Prezentarea va avea loc la Centrul De Resurse Pentru Diversitate Etnoculturală (Cluj-Napoca, Str. Țebei nr. 21, corp C, parter), joi, 24 noiembrie 2011, de la ora 15 :00.

 

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time