Vocea cetățeanului: impresii și reflexii după întâlnirea cu Primarul Radu Hanga
- Written by
- Be the first to comment!
- font size decrease font size increase font size
- Published in Stiri Campia Turzii
- Read 1810 times

Urmare insistențelor din partea subsemnatului, Primarul nostru a acceptat o întâlnire cu circa 30 proprietari de terenuri, deținute în zona Lut, tarlaua nr. 2. Evenimentul a avut loc în 26 februarie 2016, ora 14:00, într-o oarecare tensiune, firească, daca se are în vedere dezastrul ecologic existent în tarlaua amintită.
Am avut parte de unele fapte și manifestări surprinzătoare și în bine și în rău, la care mă voi referi în cele ce urmează.
De la început am fost înștiințați că, personal a convocat televiziunea locală pentru a nu exista posibile comentarii asupra celor discutate, dar că înregistrările nu se vor da publicității. Acestea rămân la Primărie drept probă, în caz de nevoie. Câtă asemănare are cu personajul caragialesc, Agamiță Dandanache.
Am prezentat apoi un istoric, al faptelor petrecute în tarlaua nr. 2, unde s-a impus ca stăpân, consilierul local Deak Francisc, prin metode și mijloace folosite de către interlopi, într-o perioadă de aproape două decenii. Nu au contat proprietarii de terenuri, interlopul a învățat că economia de piață, regula capitalismului este profitul, chiar împotriva prevederilor legale, până la urmă cu orice preț.
Așa am ajuns noi proprietarii, să ne fie distruse terenurile, prin decopertare și extragerea balastului (pietriș și nisip), pentru vânzare la terți.
În anul 2005, după ce a extras balastul cum au vrut mușchii săi, la solicitarea lui Deak Francisc, Primăria i-a eliberat certificat de urbanism pentru exploatare, valabil până la 15.07.2007, pentru 22.000 mc de nisip și pietriș.
A exploatat material sortat, deși în acte aprobarea era pentru nisip și pietriș nesortat. Evident că taxele diferă, dar nimeni nu s-a sesizat.
Față de 22.000 mc cu o prelungire de încă 22.000 mc, numai că în cazul a 17 proprietari care l-au acționat ăn justiție, extragerea de balast a fost de aproape 3 ori mai mult.
Într-o perioadă de timp, accesul a fost interzis prin îngrădirea tarlalei, putând pătrunde doar cei care exploatau ilegal balastul și din terenul proprietarilor distrus aproape total.
La sfârşitul celor expuse la acea întâlnire, mi-am permis să consider vinovaţi, pentru situaţia existentă în tarlaua nr. 2, în primul rând Primăria (de-a lungul timpului), apoi noi toţi proprietarii sau moştenitorii, care nu am luat poziţie fermă, la timpul potrivit şi bineînţeles, consilierul local, făptuitorul distrugerilor.
Mi-am exprimat părerea privind readucerea în circuit a terenurilor şi anume:
- realizarea îndiguirii Arieşului, ştiind că există chiar în Primărie un proiect în acest scop;
- refacerea şi întreţinerea drumului de acces care este obligaţie prevăzută de lege în sarcina Primăriei;
- refacerea terenului pentru folosinţă agricolă sau în alte scopuri;
- întocmirea planului parcelar cadastral, pentru facilitarea întăbulării parcelelor.
Ofuscarea domnului Primar, l-a făcut să-mi dea o lecţie cu privire la faptul că, vezi Doamne, am folosit incorect prezumţia de vinovăţie. Şi atunci şi astăzi susţin că, principalul vinovat (fără prezumţie!) este Primăria, în calitate de putere executivă în unitatea administrativ teritorială care se numeşte Câmpia Turzii.
Deşi ne-a spus o minciună sfruntată cum că, numai acuma a auzit de aceste probleme, de aproape 4 ani toată situaţia era cunoscută de domnia sa iar în martie sau aprilie 2014 am fost şi în audienţă.
Deasemenea, s-a iritat când i-am amintit de jurământul depus, după ce a fost ales primar, pe care se vede că nu l-a respectat, cel puţin în acest caz. Mai sunt şi alte cazuri. Mi s-a reproşat că aş face campanie electorală ceea ce este fals, deoarece doar l-am criticat pentru ce nu a făcut, dar se vede că din îngânfare nu suportă critica.
Campanie electorală îşi face domnia sa prin cuvântările de la sfârşitul spectacolelor oferite „gratuit” din banii contribuabililor.
La finalul acestor rânduri mă explic de ce am hotărât a mă retrage, lăsând locul unuia mai tânăr. Am aşteptat mai mult sprijin de la participanţi, iar primarul ne-a indicat să scriem, fiecare individual către primărie şi ni se va răspunde.
Partea bună care îmi justifică şi retragerea din iniţiativa întâlnirii cu primarul, este că totuşi problemele ridicate, au fost în sfârşit notate, urmând să vedem când şi cum se vor rezolva.
Aceasta este un câştig al întâlnirii şi nu are decât să ne bucure.
Crişan Mircea