Proteste la Câmpia Turzii
- Written by
- Be the first to comment!
- font size decrease font size increase font size
- Published in Stiri Campia Turzii
- Read 2138 times
De câteva zile, românii din toată ţara au ieşit în stradă pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc. Locuitorii Câmpiei Turzii s-au adunat astăzi, 16 ianuarie 2012, în centrul oraşului pentru a protesta şi pentru a dovedi că sunt solidari acestei idei.
„În această seară au ieşit în stradă revoluţionarii, în jur de 30 de persoane. Mâine aşteptăm să se adune mai multă lume, am chemat şi partidele politice. USL-ul ne-a confirmat prezenţa. Unele persoane din PSD au fost la Cluj pentru a se alătura celor care protestează acolo. Noi am avut pancarde cu diferite lozinci, dar şi cu versuri ale lui Eminescu din Scrisoarea a III-a, că tot am sărbătorit ziua acestuia”, a declarat pentru Câmpia eXpress, domnul Bălan, unul dintre reprezentanţii PNŢ Câmpia Turzii, care a luat parte la protest.
Întrebat dacă crede că în acest mod se va rezolva ceva, acesta a spus: „Noi am ieşit în stradă, pentru că sperăm. Nimic nu se va rezolva peste noapte. Trebuie să vină la putere oameni care să nu asculte doar de Banca Mondială şi de Fondul Monetar Internaţional, ci care să se intereseze de cei de jos. Părerea mea este că PDL nu are o doctrină, şi se conduce după propriile interese. Problemele acestei ţări trebuie rezolvate de cineva care crede în ceva, ei nu cred în nimic. Nu există nicio categorie socială care să nu aibă de suferit de pe urma conducerii actuale” a încheiat protestatarul.
Mâine, 17 decembrie 2012, de la ora 17:00 vor avea loc noi proteste în faţa Primăriei Municipiului Câmpia Turzii.