Adrian Mischian: "Am considerat că este mai bine să demisionez şi să nu expun SLCIAS-ul unei lupte generate de ambiţii politice"

adrian mischian slcias campia turziiReporter: La mijlocul acestei luni, rampa de gunoi din Câmpia Turzii a fost închisă. În ce măsură va fi afectată populaţia oraşului?

Adrian Mischian: România, ca ţară membră UE are mai multe obligaţii de îndeplinit în ceea ce priveşte politica de protecţie a mediului înconjurător, una dintre acestea fiind închiderea depozitelor de deşeuri neconforme. Astfel că, în data de 16 iulie 2012, ora 0.00 depozitul de deşeuri menajere şi industriale din Câmpia Turzii, rampa de gunoi cum o cunosc cetăţenii, şi-a sistat activitatea, respectându-se prevederile HG 349/2005, Anexa 5, referitoare la sistarea activităţilor de depozitare a deşeurilor pe depozitele neconforme, pe raza judeţului Cluj. Am încercat ca acest moment să nu ne prindă nepregătiţi astfel încât activitatea de salubritate din Câmpia Turzii să nu fie perturbată. Chiar dacă o perioadă vor fi mici întârzieri în ridicarea deşeurilor menajere sperăm ca acest lucru să fie insesizabil pentru cetăţeni. Se doreşte achiziţia încă a unui utilaj de tip autocompactor pentru ridicarea deşeurilor menajere de la populaţie şi agenţi economici.

Reporter: Unde vor fi depozitate acum deşeurile menajere? Se vor modifica tarifele SLCIAS ca urmare a închiderii rampei?

Adrian Mischian: La această oră s-a încheiat un contract de depozitare a deşeurilor menajere între SLCIAS SA Câmpia Turzii şi SC SALPREST RAMPA SA Cluj-Napoca, contractul fiind valabil până în momentul implementării Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor pentru judeţul Cluj. Locul de depozitare este în zona Pata Rât, în apropierea şoselei de legătură Vâlcele-Apahida. Nu mă pot pronunţa dacă va avea loc creşterea tarifelor de salubritate în Câmpia Turzii, decizia o va lua conducerea SLCIAS, împreună cu Primăria şi acţionarul unic al societăţii, respectiv Consiliu Local al Municipiului Câmpia Turzii. Ca părere personală, închiderea rampei coroborată cu implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor pentru judeţul Cluj va determina inevitabil creşterea semnificativă a tarifelor de salubritate în toate localităţile din judeţ, nu numai în Câmpia Turzii. La fel ca în cazul tarifului pentru 1 metru cub de apă potabilă şi în cazul salubrităţii există în documentaţia sistemului de management integrat al deşeurilor pentru judeţul Cluj un plan tarifar, cu evoluţia tarifelor la salubritate pe perioada implementării acestuia.

Reporter: În acestă lună v-aţi dat demisia din funcţia de director al SLCIAS. Ne puteţi spune ce v-a determinat să faceţi acest lucru?

Adrian Mischian: Am să încerc să vă explic şi Dvs., ceea ce vreau să precizez de la început este că nu au existat presiuni de a demisiona din partea domnului primar Hanga sau a domnului viceprimar Lojigan. Dar, o parte din liderii partidelor ce formează coaliţia majoritară din Consiliu Local Câmpia Turzii şi-au exprimat dorinţa de a schimba conducerile societăţilor de stat, în care Consiliul Local este acţionar şi de a propune oamenii lor. Având în vedere situaţia dificilă prin care trece SLCIAS Câmpia Turzii, rezultată din diminuarea semnificativă a veniturilor prin închiderea rampei şi din creşterea cheltuielilor prin transportul şi depozitarea deşeurilor în altă parte, am considerat că este mai bine să demisionez şi să nu expun SLCIAS-ul unei lupte generate de ambiţii politice. Demisia mi s-a părut şi o chestiune de bun simţ, având în vedere că am fost propus în această funcţie de regretatul fost primar şi de coaliţia politică ce avea majoritate în legislatura trecută PDL-PIN-UDMR-FD. Cei care mă cunosc ştiu că nu ţin cu dinţii de o funcţie, dar, curios pentru mine este faptul că o parte din cei care doresc să plec acum, în urmă cu un an mă susţineau să preiau funcţia de director la SLCIAS, probabil că atunci nu au contat pentru ei “simpatiile” mele politice.

Reporter: În ultima şedinţă al Consiliului Local Câmpia Turzii, consilierii au votat schimbarea membrilor din Consiliul de Admnistraţie al SLCIAS. Cum comentaţi această schimbare?

Adrian Mischian: Este un lucru normal ca autoritatea publică locală din Câmpia Turzii să-şi propună în conducerea societăţilor de stat la care este acţionară, oameni proprii, de încredere. Acest lucru se întâmplă peste tot, nu numai la noi, mai ales că s-a schimbat semnificativ şi componenţa politică a Consiliului Local. Le doresc succes celor trei membri, îi cunosc şi sunt convins că îşi vor da toată silinţa ca activitatea SLCIAS să meargă bine.

Reporter: Aţi avut un mandat scurt la SLCIAS, dar plin de realizări. Ne puteţi prezenta situaţia SLCIAS în momentul în care aţi preluat conducerea şi acum, la final?

Adrian Mischian: Sunt multe de spus la întrebarea dumneavoastră. De la început am încercat să schimb imaginea societăţii, de a creea un brand SLCIAS. Am demarat o activitate ce trebuia să fie funcţională cu mulţi ani înainte, respectiv colectarea selectivă a deşeurilor menajere, activitate ce a prins la cetăţeni. Am încercat şi am reuşit să îmbunătăţim parcul auto al societăţii şi în general partea de logistică, prin achiziţia de utilaje moderne care au determinat o anumită profesionalizare a serviciilor prestate de noi. Cu sprijinul Consiliului Local am reuşit crearea cadrului legislativ pentru creşterea gradului de încasare a facturilor, prin introducerea taxei de salubritate pentru clienţii rău platnici, ca măsură coercitivă. SLCIAS a fost mult mai prezentă în presă şi implicit în atenţia cetăţenilor. Cu plăcere îmi amintesc de acţiunea „Mărţişorul Verde”, o acţiune legată de colectarea selectivă, care s-a bucurat la acea oră de multe aprecieri. Importantă a fost şi asigurarea funcţionalităţii firmei din punct de vedere economic, pot să zic că la această oră SLCAS nu are datorii la plata taxelor şi contribuţiilor la stat şi nici datorii mai mari de 30 de zile la furnizori. În cele 12 luni şi jumătate cât am fost director nu a existat nici o lună în care să se întârzie plata salariilor către angajaţi. Cred că nu e puţin lucru, având în vedere situaţia economică la nivel mondial. Personal pentru mine, acest an petrecut la SLCIAS în calitate de director a fost unul deosebit, de care o să-mi amintesc cu plăcere. Am reuşit să creez o echipa deosebită aici, este păcat că a început să se destrame acum, o parte dintre colegii mei alegând să plece şi ei în altă parte. Este riscul pe care ţi-l asumi când accepţi un job la o firmă de stat, unde de multe ori contează mai mult dacă, sau pentru cine ai lipit afişe electorale, decât ce scrie în CV-ul personal.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre proiectele dvs. de viitor?

Adrian Mischian: Pentru mine o să urmeze o perioadă de concediu, din septembrie mă voi gândi exact ce o să fac mai departe. Am avut şansa ca până la 40 de ani să fac parte din conducerea a două dintre cele trei societăţi la care Consiliu Local Câmpia Turzii este acţionar unic – apă, salubritate , iar la un moment dat să fiu în cărţi pentru a prelua funcţia de director la cea de a treia societate – domeniu public. Nu e puţin lucru pentru mine, cred că voi rămâne în sfera acestor servicii, cel mai probabil în mediul privat.

La final, vreau să mulţumesc ziarului Dvs. şi mass-mediei locale în gene-ral, pentru că a promovat imaginea SLCIAS, acest lucru ne-a fost de real ajutor. Succes pe mai departe!

Vă mulţumesc!

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time