Unde vom putea vedea “Familia Regală România în uniformă pentru totdeauna” ?

expozitie familie regalaExpoziţia de fotografii intitulată "Familia Regală România în uniformă pentru totdeauna" , organizată cu ocazia aniversării a 90 de ani ai Regelui Mihai I, va putea fi admirată şi de ardeleni, întrucât aceasta va fi expusă la castelul "Banffy" din Bonţida şi la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Cluj-Napoca. Expoziţia cuprinde 50 de imagini oficiale cu membrii familiei regale în ţinute militare.

Traseul expoziției cuprinde Cetatea Râșnov , Sinaia, București, Bonțida şi Cluj-Napoca. (Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga").

Evenimentul este primul de acest gen organizat în România. Cei care s-au ocupat de "colecţionarea" fotografiilor sunt: Cercet. Dr. Ancuţa-Lăcrimioara Chiş şi Prof. Ucu Bodiceanu, coordonatori de programe la Casa de Cultură Municipală Cluj, cu sprijinul Muzeului Militar Naţional.

 

Training pe stradă despre cum se administrează o afacere, la Ziua microîntreprinderilor

business centerCei care doresc să îşi deschidă o afacere, precum şi toate persoanele juridice care intră în categoria întreprinderilor mici şi micro sunt invitaţi să ia parte la Ziua microîntreprinderilor.

 Aceasta va avea loc joi, 22 septembrie 2011, între orele 10-18, în faţa Business Center-ului Power din Cluj Napoca, unde toţi cei interesaţi vor primi gratuit sfaturi şi informaţii pentru organizarea eficientă a unei afaceri, direct de la specialişti în domeniu.

János Bereczki, directorul Opportunity, va susţine de la ora 12 un training stradal care va dura 20 de minute, în care va prezenta esenţialele lucruri care trebuie cunoscute despre administrarea unei afaceri, fie că este vorba despre o afacere "în faşă" sau una care începe să aibă success.

Participanţii vor afla, de asemenea cum pot accesa un împrumut.

Organizatorii au pregătit pentru cei prezenţi o tombolă cu premii.

 

Bancurile săptămânii: 8-14 februarie 2012

bancurile saptamaniiPe James Bond îl trage poliţia pe dreapta...

- Bună seara, numele, vă rog!

- Bond... James Bond...

- V-am oprit pentru exces de viteză, ştiţi cu ce viteză mergeaţi?

- Cincizeci... douăsutecincizeci...

* * *

Soţul şi soţia 'servesc' masa. Deodată, uşa e trântită de perete şi patru securişti dau buzna. Se reped la soţ şi, spre disperarea soţiei, îl iau pe sus şi-l urcă într-o maşină neagră. Trec zile, trec săptămâni şi omul nu mai apare acasă. Disperată, soţia reuşeşte să obţină o audienţă.

- Vai, ne pare rău, dar soţul dvs. a murit de pneumonie.

- Nu se poate, spune plângănd soţia, soţul meu nu era bolnav când l-aţi arestat, cum se poate să fi făcut pneumonie?

- Ei, doamnă, a încercat să fugă, a alergat, şi ştiţi cum este, el transpirat, glonţele rece...

* * *

Se întâlneşte Bulă cu un prieten.

- Ce faci Bula, cum îţi mai merge?

- Bine, am intrat în afaceri cu un cumnat, am deschis un magazin.

- Da? Cu ce?

- Cu ranga.

* * *

Mergeam pe trotuar şi cum iarna e gheaţă peste tot, iar eu eram în pantofi,... la un moment dat am alunecat şi era să cad,... când, deodată, ca din senin, un băiat chipeş, frumos, cu ochi albaştri ca cerul, m-a prins în braţele lui puternice, s-a uitat lung la mine, privirea noastră s-a intersectat şi el mi-a zis cu o voce blândă:

- Proasto, uită-te pe unde mergi, că o să îţi spargi faţa!

* * *

Vorbesc două prietene:

- Fato, tu de ce nu te măriţi? Aştepţi prinţul cu merţan alb?

- Nu fată, eu nu sunt din aia, pentru mine nu contează ce culoare are merţanul!

* * *

Ştii bancul cu Elodia?

-Dispari!

 

Nu vom mai spune “ţigani” şi “jidani”, vom spune doar “romi” şi “evrei”

tiganiDictionarul Explicativ al Limbii Roâmne va suferi două modificări, după ce mai multe organizaţii şi instituţii au solicitat Academiei Române să facă anumite precizări în cadrul definiţiilor cuvintelor "ţigan" şi "jidan".

Vicepreşedintele Academiei Române a precizat că noul DEX va ieşi pe piaţă curând, iar modificările solicitate vor fi regăsite în paginile acestuia.

Pentru cuvântul "ţigan" se va specifica nuanţa sa peiorativă, când acesta este folosit pentru a denumi o persoană care aparţine minorităţii rome. Va exista, de asemenea, menţiunea că nu se recomandă folosirea acestui termen, deoarece este considerat ofensator. Nici definiţia cuvântului "jidan", considerat jignitor la adresa evreilor, nu va rămâne aşa. În cadrul explicaţiei va fi specificat faptul că este vorba de un termen peiorativ.

 

Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time