Stiri Campia Turzii

CAA: Protejarea contoarelor de apă împotriva înghețului

Protejati contoarele impotriva inghetului CAAAvând în vedere temperaturile scăzute Compania de Apă Arieș revine cu câteva recomandări privind protecţia contoarelor şi branşamentelor de alimentare cu apă împotriva îngheţului:

Dacă apometrul este montat într-un cămin, este recomandabil să existe un capac care închide căminul etanş. Capacele şi ramele căminelor de apometru sau de canalizare trebuie curăţate de praf sau pământ, şi, eventual, unse cu vaselină sau produse similare.

Astfel, în caz de îngheţ, acestea vor putea fi manevrate cu uşurinţă. În cazul în care capacele sunt confecţionate din tablă, este indicat, din acelaşi motiv, să se pună o folie de plastic sub capac. Este bine să se facă verificarea robineţilor din căminele de apometru care închid traseul dinspre reţeaua interioară, pentru a se observa dacă acestea pot fi manevrate cu uşurinţă.

De asemenea, în perioada rece utilizatorii au obligaţia de a lua măsuri pentru izolarea apometrului cu materiale termoizolante (polistiren, vată minerală). În cazul apometrelor cu citire la distanță nu este necesar să se lase liber vizorul aparatelor pentru citirea consumului și pot fi acoperite integral cu materiale termoizolante. Pentru apometrele amplasate în subsoluri, recomandăm reducerea suprafeţelor gurilor de ventilaţie pentru a menţine temperatura peste limita de îngheţ a contoarelor.

Îngheţarea contorului determină blocarea și deteriorarea sa iar acest lucru poate duce la inundarea căminului sau lipsa apei. Protejarea contorului, precum şi protejarea şi verificarea instalaţiei interioare, pe traseul de la contor până la consumator, este obligaţia utilizatorului. În cazul în care contorul sau instalaţiile de apă se defectează din cauza îngheţului, nefiind protejate corespunzător, beneficiarul va suporta costurile înlocuirii acestora.

Read more...

VOLEI: Debut cu victorie in 2016!

csm campia turzii cne lapi dej

Voleibalistii CSM Campia Turzii au bifat a saptea victorie din actuala editie a Camiponatului Diviziei A2 (seria de vest), dupa ce sambata s-au impus cu scorul de 3-1 (26-24; 22-25; 25-19; 25-19) in deplasare, pe terenul celor de la CSS CNE Lapi Dej. Dupa aceasta victorie, voleibalistii Clubului Sportiv Municipal Campia Turzii si-au asigurat in proportie de 100% participarea in prima faza din turneul play-off, cu mentiunea ca vor disputa doua partide din trei pe teren propriu.

Meciul disputat impotriva celor de la CSS CNE Lapi Dej a fost unul echilibrat, tinerii sportivi ai Centrului National de Excelenta incercand sa reziste cu brio in fata echipei noastre, dar in final experienta si-a spus cuvantul si CSM Campia Turzii a castigat intalnirea.

In meciul de la Dej, antrenorul-jucator Dan Remes, a avut la dispozitie urmatorul lot de jucatori: Andries, Vanca, Ludusan, Valean, Bacila, Brustur, Ardelean, Lupou, Ivan, Morar si Hasmasan.

Etapa viitoare programeaza, sambata 23 ianuarie, la Campia Turzii, meciul “derby” pentru obtinerea locului secund al seriei de vest, intre CSM si principala contracandidata, CSS 2 Baia Mare.

Read more...

Anul 2016 începe cu reduceri la prețurile serviciilor prestate de Compania de Apă Arieș

9 APA

Prețuri mai mici la apă și canalizare-epurare începând cu 1 ianuarie 2016

Prețurile serviciilor la apa potabilă și canalizare-epurare s-au micșorat, începând cu 1 ianuarie 2016, ca urmare a aplicării noii cote de TVA prevăzute în Codul Fiscal, modificat prin OUG nr. 50/27.10.2015, de la 24% la 9% pentru apa potabilă, respectiv la 20% pentru serviciile de canalizare-epurare.

 

Servicii publice furnizate de SC COMPANIA DE APA ARIEȘ S.A
pentru întreaga arie de operare

1 Ianuarie 2016

Tarif

Cota TVA

Apă potabilă

3,16/mc

9%

Canalizare – epurare

3,02/mc

20%

 

 

 

 

 

,,Scăderea TVA la apa potabilă este rezultatul unui demers de lungă durată pe care l-am întreprins încă din luna aprilie a anului trecut alături de reprezentanții Asociației Române a Apei și ai sindicatelor, măsura reducerii TVA la 9% pentru apa potabilă fiind o necesitate și o măsura menită să genereze o scădere tarifelor, beneficii și efecte pozitive pentru toți consumatorii.

 Având în vedere importanța apei potabile, așa cum este definită în Legea 458/2002, ca aliment esențial necesar pregătirii celorlalte alimente, cât și importanța asigurării accesibilității cetățenilor la consumul de apă potabilă, am solicitat reducerea cotei de TVA la 9%, măsură care va asigura: o abordare uniformă în ceea ce privește facilitățile fiscale pentru produsele alimentare; stimularea consumului de apă potabilă din sistem public, ceea ce asigură creșterea gradului de siguranță a sănătății publice generale; o creștere a gradului de suportabilitate a populației cu venituri foarte mici să poată consuma apa potabilă din sistem public care îndeplinește condițiile de calitate, mai ales pentru populația din mediul rural acolo unde se vor realiza majoritatea investițiilor prin POIM 2014-2020; sustenabilitatea sectorului apei în vederea atingerii obiectivelor asumate de România prin Tratatul de Aderare, respectiv asigurarea accesului la apa potabilă pentru toți consumatorii.

În calitate de director general al Companiei de Apă Arieș Turda îi asigur pe toți cetățenii din arealul deservit de respectul, grija și eforturile noastre continue de a le oferi servicii de cea mai bună calitate.’’ Cristian Octavian Matei. 

Read more...

PROGRAM CASIERII ȘI RELAȚII CU CLIENȚII COMPANIA DE APĂ ARIEȘ în perioada 24.12.2015 - 03.01.2016

CAA

Compania de Apă Arieș informează că în perioada 24.12.2015 - 03.01.2016  sesizările și solicitările clienților vor fi preluate de către dispeceratele din Turda, str. Axente Sever,  nr. 2 și Campia Turzii, Str. Andrei Mureșanu, nr. 20.

 

Facturile pot fi achitate prin intermediul Payzone sau Paypoint  la punctele de colectare:

   Rețeaua Payzone:

Partener

Adresa

Localitate

Belmac Construct SRL

Calea Victoriei Nr 21 Ap 28

Turda

Bolboaca Iudit PFA

Str Marului Nr 1

Turda

Brown Prodcom SRL

Str Alexandru Ioan Cuza Nr 45

Turda

Costea Miclea Daniel II

Str Calarasi Nr 316

Turda

Euro Tel Mobile SRL

Calea Victoriei Nr 100

Turda

Euro Tel Mobile SRL 2

Piata Republicii Nr 22

Turda

G Plus SRL Turda

Str Republicii Nr 53

Turda

Ilex

Str 1 Decembrie 1918 Nr 34-36

Turda

Lonha Cos SRL

str Amurgului nr 11A

Turda

Los Chicos

Str Republicii Nr 13 Incinta Billa

Turda

Lpa Maxi Invest SRL

Str Lianelor Nr 1

Turda

Maricatalina SRL 2

Str Lianelor Nr 1

Turda

Prince and Me SRL 1

Str Sterca Sulutiu Nr 4-6

Turda

Prince and Me SRL 2

Calea Victoriei nr 100

Turda

Prince and Me SRL 3

Str Republicii nr 16

Turda

Sayfone

Sayfone Turda

Turda

Cooperativa de Consum Dej

Com Bogata Str Principala Nr 121

Bogata

MIG80 SRL

Com Mihai Viteazu Sat Cheia Str Principala Nr 230 A

Cheia

Los Chicos SRL 2

Str Coloniei Nr 1348 Sat Mihai Viteazu

Mihai Viteazu

Athos Company SRL

Str Piata Mihai Viteazul Nr 11 13 

Cluj Napoca

Trodat SRL Cluj Pmv

Pta Mihai Viteazu Nr 30

Cluj Napoca

Cartaga 14

Str Liviu Rebreanu Nr 1

Campia Turzii

Dack Incaltaminte SRL

Str Vasile Alecsandri Nr 12

Campia Turzii

Erimon Servcom SRL

Str Muresului FN Piata Mica

Campia Turzii

Iuditta SRL

Str Muresului Nr 3 Bl N3 Ap 2

Campia Turzii

Magazin UPC Campia Turzii

Str Baii Nr 18 Bl U2

Campia Turzii

Talos Insurance Consulting SRL

Str Andrei Muresanu Nr 12

Campia Turzii

Toda Press SRL

Piata Unirii (Agroalimentara sp 5

Campia Turzii

Cooperativa de Consum Luna 3

Gligoresti Nr 141

Gligoresti

Caman Invest

Com Luna Str Principala Nr 57

Luna

Family Anda Cris SRL

Com Viisoara Str Principala Nr 758

Viisoara

Rețeaua PayPoint

 

ALIMICOS SRL

STR. PRINCIPALA NR 1013

VIISOARA

BELMAC CONSTRUCT SRL

CALEA VICTORIEI NR 21

TURDA

BIO CAR SRL

PRINCIPALA NR 102 C

CEANU MARE

CASA NATALIA SRL

PRINCIPALA NR 191

SANDULESTI

CATALISAN SEBASTIAN CALIN PFA

LIANELOR NR 3

TURDA

COOP. DE CONSUM MIHAI VITEAZU

STR. PRINCIPALA NR 927

MIHAI VITEAZU

COOP. DE CONSUM MOLDOVENESTI

STR. PRINCIPALA NR 239

MOLDOVENESTI

CORRECT TRANSLATION SRL 2

LIBERTATII NR 12

TURDA

COZMA A EMILIA PFA

STR. PRINCIPALA NR 20/A

CEANU MARE

DAL ONICAS SRL-D

STR. PRINCIPALA NR 413 A

CEANU MARE

DALINA ALIMENT WELT SRL 1

PRINCIPALA NR 467

VIISOARA

DE LA RA COMIMPEX SRL

PIATA UNIRII FN

CAMPIA TURZII

DING DONG COMIMPEX SRL

STR. CINEPISTI NR 10

TURDA

ELACOM SRL

MACILOR NR 8

TURDA

ELMAR BOG SRL 1

NARCISELOR FN

TURDA

ELMAR BOG SRL 2

PRINCIPALA NR 807

LUNA

ENERGY HAN SRL

VIILOR NR 220

COPACENI

EXPERT GSM SRL 1

PIATA MIHAI VITEAZU NR 11

CAMPIA TURZII

FARTESCU SI IURIAN MOARA SRL

PRINCIPALA NR 495

CALARASI

FEJER I KAROL II

PRINCIPALA NR 96

VIISOARA

FRISTI COM SRL 1

PRINCIPALA NR 302 A

CEANU MARE

FUZ PRODUCTIE SERVICII SRL

STR. CORNESTI NR 10

CORNESTI

HOROSCOP MAGAZIN MIXT SRL 1

CONSTRUCTORILOR FN

CAMPIA TURZII

HOROSCOP MAGAZIN MIXT SRL 3

MARE NR 348

VIISOARA

JAN IMPACT SRL

PRINCIPALA NR 498

LUNA

KINGA LARISA COM SRL

PRINCIPALA NR 101

CORNESTI

KIPPEN DIDI SRL

P-TA REPUBLICII NR 8

TURDA

LKM EXPERT ASIG SRL

STR. LIBERTATII NR 10

TURDA

LOS CHICOS SRL

STR. REPUBLICII NR 13-14

TURDA

M & M COMPLEX TURISTIC SRL

STR.PRINCIPALA NR 1400J

MIHAI VITEAZU

MADOLENA COMERT SRL 1

STR. PRINCIPALA NR 442

MIHAI VITEAZU

MADOLENA COMERT SRL 2

STR. PRINCIPALA NR 881A

MIHAI VITEAZU

MBA INSTAL SECURITY SRL

STR. PRINCIPALA

BOGATA

MCA GENNARI SRL

STR. TRANDAFIRILOR NR 10

TURDA

MIKOM PRODIMPEX SRL

CAMPIEI 61

TURDA

MIO DOR SRL

1 DECEMBRIE 1918 NR 142

CAMPIA TURZII

MISI AUTOSERV SRL

LAMINORISTILOR NR 97

CAMPIA TURZII

MIXT ECONOMY SRL

STR. PRINCIPALA NR 173

URCA

MOTOREX SERV SRL

PETRU MAIOR NR 34

CAMPIA TURZII

MOTOREX SERV SRL 2

GHEORGHE LAZAR NR 27

CAMPIA TURZII

NADIMEX MAG SRL

STR. DR. IOAN RATIU NR 32

CAMPIA TURZII

NIMBOLT SRL

PRINCIPALA NR 1046

MIHAI VITEAZU

NORDICA SRL 4

LIANELOR BL M PARTER NR 1

TURDA

ORO ONE SRL 1

PIATA MIHAI VITEAZU NR 11

CAMPIA TURZII

ORO ONE SRL 2

PIATA MIHAI VITEAZU NR 2

TURDA

PANAMOND SRL

AUREL VLAICU NR 45

CAMPIA TURZII

POP SERV SRL

STR. LAMINORISTILOR NR 26

CAMPIA TURZII

PROFI 2033 CAMPIA TURZII

1 DECEMBRIE 1918 FN

CAMPIA TURZII

PROFI 2229 TURDA

STR. TINERETULUI NR 4

TURDA

PROLIM COMERT SRL

LOTUS NR 42

TURDA

PS MEGAGROUP SRL

STR. TINERETULUI NR 4

TURDA

PUIUL MEU I&M SRL

AMURGULUI NR 23T

TURDA

PUIUL MEU I&M SRL 2

STR. AMURGULUI NR 3

TURDA

RADMA PRODCOM SRL

STR PRINCIPALA NR 716

LUNA

RALISA TRANS SRL

STR. STEFAN CEL MARE NR 11

TURDA

REDACT OFFICE SRL

LAMINORISTILOR NR 26

CAMPIA TURZII

RM TRADE SRL

STR. P-TA MIHAI VITEAZU NR 2

CAMPIA TURZII

RM TRADE SRL 2

STR. GHEORGHE BARITIU NR 45

CAMPIA TURZII

RODILEV SRL

PRINCIPALA NR 18

CAMARASU

ROLINA SERV SRL

STR. HORTICULTURII NR 1

TURDA

SERELI COMSERV SRL

MURESULUI 1

CAMPIA TURZII

SERELI COMSERV SRL 2

MURESULUI NR 1

CAMPIA TURZII

SIMIHAI SRL

PRINCIPALA 730 A

MIHAI VITEAZU

SPS FRUCT SRL

GHEORGHE BARITIU NR 61

CAMPIA TURZII

SUCIU ELISABETA LIDIA II

STR. VASILE ALECSANDRI NR 7A

CAMPIA TURZII

VADPAN SRL 4

STR. GEORGE COSBUC NR 21/3

CAMPIA TURZII

VADPAN SRL 5

STR. PANAIT CERNA NR 39A

TURDA

 

 

 

PROGRAM CASIERII ȘI RELAȚII CU CLIENȚII

COMPANIA DE APĂ ARIEȘ

în perioada 24.12.2015 - 01.01.2016

 

 

CASIERII:

-          Turda: 24.12.2015 – 01.01.2016 – ÎNCHIS

-          Câmpia Turzii: 24.12.2015 – 01.01.2016 – ÎNCHIS

 

 

REGISTRATURĂ – RELAȚII CU CLIENȚII:

-          Turda: 24.12.2015 – 01.01.2016 – ÎNCHIS

-          Câmpia Turzii: 24.12.2015 – 01.01.2016 – ÎNCHIS

Read more...

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă - Corneşti - 17 decembrie 2015

intrerupere furnizare apa

Compania de Apă ARIEŞ anunţă întreruperea furnizării apei potabile, în Sat Corneşti, în data de 17 decembrie 2015 în intervalul orar 10:00 – 16:00.

Întreruperea apei potabile este cauzată de efectuarea unor lucrări de înlocuire a branşamentelor electrice la puţurile de captare a apei potabile, lucrări efectuate în cadrul contractului „Reabilitarea liniilor electrice existente la Uzina de Apă Corneşti".

Ne cerem scuze pentru inconvenienţele provocate şi vă mulţumim pentru înţelegere.

DIRECTOR GENERAL
Cristian Octavian Matei

Read more...

Compania de apă ARIEȘ sponsor principal al spectacolului „Magie de Crăciun”

spectacol magie de craciun caa

Vineri 11 decembrie Tour D’Art în parteneriat cu Teatrul „Aureliu Manea” Turda a organizat spectacolul muzical coregrafic „Magie de Crăciun”. CAA a fost sponsor principal al acestui eveniment, care a avut invitați speciali pe Boancă Anamaria, Adelina Filipaș, Augustin Gribincea și soliști ai Operei Naționale Române din Cluj Napoca. De asemenea au dăruit un frumos spectacol balerinii și pianiștii asociației Tour D’Art coordonați de prof. Elena Lungu și maestru de balet Radu Sântimbreanu.

„Spectacolul a oferit fiecăruia ceva: copiilor surprize, cadouri și pe Moș Crăciun în persoană, iar adulților bucurie și încântare. Într-adevăr a fost o seară încărcată cu MAGIE DE CRĂCIUN! Felicitări organizatorilor și oamenilor de bine care s-au implicat!” Cristian Octavian Matei, director general al Companiei de apă ARIEȘ.

Read more...

Tinerii care au impresionat o ţară întreagă prin dans: AniBOTS din Câmpia Turzii

fratii Anisia

Dansul, din cele mai vechi timpuri, a fost prima formă de exprimare interumană. În timp și peste ani dansul a suportat foarte multe modificări. Diversitatea în elementele coregrafice au definit popoare. Dansul este practicat de femei și bărbați, de copiii dar și de vârstnici, de la un eveniment la altul. Pentru promovarea dansului, se organizează diverse festivaluri pe stiluri de dans. Această promovare a dansului există și la Câmpia Turzii. Și o fac foarte bine și frații Anisia Răvan și Flaviu. Ei sunt doi tineri ambițioși care au făcut din pasiunea lor o adevărată carieră. Îi întâlnesc așa cum era și firesc la sala de antrenamente a Clubului Copiilor.

R: Mulțumesc Răzvane pentru că ai fost de acord să ne acorzi acest interviu pentru ziarul Câmpia eXpress. Doresc pentru început să ne spui câteva date despre tine.

Anisia Răzvan: Mă numesc Anisia Răzvan, am de 22 de ani și sunt născut în Câmpia Turzii. Școala primară, gimnazială precum și liceală le-am absolvit la Liceul Teoretic „Pavel Dan”. Pe fratele meu îl cheamă Anisia Flaviu, are 13 ani și e născut tot în Câmpia Turzii. El este în prezent elev la Liceul Teoretic „Pavel Dan”.

R: Are este preocuparea voasră în momentul de față?

Anisia Răzvan: Momentan, ambii predăm streetdance pentru trei grupe de copii (băieți și fete) cu vârste cuprinse între 5-13 ani la Clubul Copiilor din Câmpia Turzii de aproape un an.

R: Cum a început această pasiune a dansului?
Anisia Răzvan: În ceea ce priveşte pasiunea pentru dans, eu am făcut parte din vechea trupă de breakdance formată din copii orfani din vechea Casă de Copii. Tata, fiind director al acestei instituţii în acel moment. Eu eram în vârstă de 5-6 ani, când tata a făcut o înțelegere cu o cunoscută trupă de breakdance din oraș, care îi avea pe Belu și Țilo, să îi ajute pe copiii din Casa de Copii, să creeze o coregrafie demnă de spectacole pentru a putea participa la un concurs organizat la Bucuresti, numit Floare de Colț. Eu veneam adesea la repetiții și am prins din mișcări, am învăţat odată cu copiii ce înseamnă dansul, breakdance-ul și simțul muzicii. Această perioadă a fost însă destul de scurtă, în jur de doi ani, până la vârsta de șapte ani, însă a fost de ajuns ca dragostea pentru muzică, mișcare și dans să se imprinteze in mine. După ce trupa a încetat să existe și nu a mai existat această influenţă asupra mea, timp de ani de zile, nu am mai dansat decât ocazional și rarisim, însă dragostea pentru muzică și dans a rămas. La vârsta de 15 ani, la începerea liceului, am reluat pasiunea pe care o aveam pentru dans și modul în care muzica mă făcea să simt, așa că am decis să încep din nou să dansez, ca amator la început, însă nu mai avea cine să mă învețe așa că am apelat la YouTube şi filme de dans, gen: Step Up,You Got Served etc care m-au influenţat foarte mult. Mă uitam la videoclipuri şi încercam să imit mişcările dansatorilor profesionişti din ele. Progresele erau mici şi totul se desfăşura foarte lent, adesea ridicam volumul la staţie prea tare şi vecinii se plângeau, nici spaţiul de care dispuneam nu era tocmai generos, repetam la mine în cameră, având un spaţiu liber, unde mă puteam mişca de 2 pe 2 metri maxim. Aveam vise mari, speranţe, ambiţii în ceea ce privea dansul, erau vise copilăreşti, greu de realizat, tocmai de aceea pe parcursul liceului, m-am lăsat de dans de mai multe ori neavând încredere că pot realiza ceva mare cu adevărat în acest domeniu. Singurele momente în care îmi etalam abilităţile erau la petreceri, majorate, însă niciodată nu păşisem pe o scenă, cu un public adevărat.

R: Cum a început fratele tău să danseze?

Anisia Răzvan: Odată, în timp ce exersam în camera mea cu muzica dată la maxim, fratele meu Flaviu s-a uitat pe gaura cheii. Flaviu, care pe atunci avea respectabila vârstă de şase anişori, a venit la mine şi mi-a cerut să-l învăţ şi pe el câteva mişcări. Progresele au fost mici la început, dar cu timpul şi după multă repetiție s-au văzut și rezultate. La vârsta de zece ani, am reuşit să-i creez la Flaviu o coregrafie de Popping pe Dubstep, pe care a folosit-o la prima ediţie a concursului local „Copii Au Talent” din 2013, unde a ajuns în finală. Astfel, Flaviu, fratele mai mic a fost primul care a păşit pe o scenă. Au urmat diferite spectacole şi festivale la care a participat, în special cu ajutorul Clubului Copiilor şi a doamnei Geta, care l-a integrat pe Flaviu în trupa de dans „Fresh Colours”. Eu şi cu fratele meu am creat împreună o coregrafie spectaculoasă pe care am etalat-o la numeroase spectacole şi zile de oraş din zonă. Aşa am avut amândoi pentru prima dată acces la o sală de coregrafie cu oglinzi, parchet şi o sonorizare potrivită. Astfel s-a „născut” duoul AniBOTS format din fraţii Anisia.

R: Care au fost primele spectacole la care ați evoluat?

Anisia Răzvan: Primul mare spectacol la care am participat împreuna a fost la Zilele Teiuşului în 2014, unde, am folosit o coregrafie mai necizelată asemănătoare cu cea de la „Romanii au Talent”. Au urmat şi alte spectacole printre care cel de la Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, de Crăciun, Sub Reflector, Ziua Copilului organizat în Cluj de Direcţia de Protecţie a Copilului şi multe altele.

R: Cum a fost participarea la emisiunea „Românii au talent”

Anisia Răzvan: După prima participare a lui Flaviu la „Copii au Talent” organizat de Asociaţia Civică pentru Iniţiativă şi Acţiune Comunitară şi Asociţia Voluntară „Castel Banffy din Luncani, şi debutul său pe scenă, am decis să ne încercăm norocul la „Romanii au Talent” emisiune difuzată de postul de televiziune Pro TV. La preselecţiile din Cluj de la Hotel Belvedere au fost mii de oameni, însă după multe ore de aşteptare am intrat doar pe la 11 noaptea în sala unde se afla comisia iniţială formată din producătorii emisiunii. Prin prestaţia noastră am reuşit să impresionăm, chiar dacă am fost lăsaţi să ne prezentăm doar 50 de secunde din momentul de 2 minute și jumătate pe care l-am pregătit, deoarece nu era destul timp și pentru ceilalți numeroși concurenți. Doar 60 din toți cei prezenți au trecut mai departe și au fost chemați la preselecțiile cu juriu desfășurate la Casa de Cultură a Studenților din Cluj. Atmosfera era una minunată, publicul cald, jurații greu de impresionat, emoțiile erau mari, de la dansat în cameră în fața oglinzii la o sală plină cu cinci jurați și știam că o țară întreagă ne va vedea apoi, ratingul la episodul când am fost difuzați a fost de 3,5 milioane de telespectatori. Pentru mine avea să fie doar a doua oară când am pășit pe o scenă să dansez, după spectacolul de la Zilele Teiușului. Momentul a ieșit fără cusur, jurații au fost cu toții impresionații, s-au ridicat în picioare, dar în special Andra a fost surprinsă de noi și era mândră că suntem din același oras cu ea. De fapt ea a fost cea care a i-a înmânat fratelui meu o stea pe care i-a pus-o la gât, pe care normal, încă o avem alături de celelalte trofee ale noastre.

R: Colaborări și filmări cu televiziuni pe tema dansului?

Anisia Răzvan: Singura colaborare cu televiziunile a fost cea de la Românii au Talent, în 2014, adică Pro TV.

R: Premii obținute pe parcursul anilor?

Anisia Răzvan: Locul 1 „Dance Generațion România” și locul I la „Copii au Talent 2014”

R: Cine te sprijină financiar la activități.
Anisia Răzvan: Ne autofinanţăm în ceea ce priveste dansul, prin spectacolele pe care le oferim şi cursurile de dans pe care le predăm.

R: La dinamica pe care o aveți, cu siguranță aveți și planuri de viitor.
Anisia Răzvan: În ceea ce privește planurile noastre de viitor, noi de asemenea filmăm videoclipuri de dans și suntem prezenți pe Youtube, pe canalul AniBOTS Brothers, astfel dorim să facem cunoscut stilul nostru de dans în mediul online, dorim să mai participăm la alte emisiuni, însă specializate în dans, preferabil poate pe „România Dansează”. Pe viitor dorim să ne extindem grupele de dans, să creem două trupe de dans veritabile, una de hip hop de fete și una de „Popping pe Dubstep” care este și stilul nostru preferat. Dacă sunt copii între 5 și 13 ani care vor să se înscrie ne puteți contacta pe pagina noastră de facebook https://www.facebook.com/AniBots/ sau telefonic 0748890920. Dorim să facem cunoscută bucuria pe care o aduce dansul și muzica tuturor care sunt interesați. De asemenea am dori ca pe viitor ca eu și fratele meu să participăm la concursuri, competiții naţionale de dans pentru stilul nostru.

R: Pentru realizările voastre, cui doriți să le mulțumiți?
Anisia Răzvan: Vrem să mulțumim în primul rând mamei noastre pentru că mereu ne-a susținut în ceea ce privește dansul, a fost acolo pentru noi la toate spectacolele la care i-a permis timpul să asiste, a fost inclusiv și la „Romanii au Talent” cu noi și i-a ținut de vorbă pe Smiley și pe Bartoș în timp ce noi dansam pe scenă. De asemenea doresc să le mulțumesc acelor copii orfani de la care am învățat breakdance și ce înseamnă pasiunea pentru muzică. Vrem să mulțumim coducerii Clubului Copiilor din Câmpia Turzii și în special doamnei Geta, care ne-a permis să exersăm în studio, pentru a creea coregrafia pentru „Românii au Talent”. Fără spațiul necesar pentru repetiții nu am putut fi niciodată să ajungem acolo și vrem să mulțumim tuturor dansatorilor care ne-au inspirat de-a lungul anilor și de la care am învățat să dansăm, chiar dacă nu i-am întâlnit vreodată personal și i-am văzut doar online în videoclipuri. Noi, credem că dacă iți dorești ceva cu adevarat și iubești să faci ceva, atunci nu ai nici o scuză să nu o faci, de aceea când eram la început nu ne-a interesat că nu era nimeni în preajmă să ne învețe cum să dansăm, sau nu aveam unde dansa. Ne-am asumat responsabilitatea de a învăța pe cont propriu cu ce mijloace aveam și credem că asta este atitudinea care ne-a adus cele mai mari realizări ale noastre.

Read more...

Eseu contra uitării: Giurgiu Gheorghe

gheorghe giurgiu

Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală, vom prezenta, prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac.

Oameni de seamă ISCT- Ing. Giurgiu Gheorghe

de Mircea Nicolae Nemeș

Giurgiu Gheorghe s-a născut în 1936 în comuna Luna, județul Cluj și avut ca bază meseria de Inginer mecanic. Funcții în inteprindere: inginer la serviciul Mecanic șef (1959), inginer secția Bare trase, șef secția Atelierul Mecanic, șef adjunct serviciul Mecanic Șef, șef serviciul Mecanic Șef, șef serviciul Mecano-Energetic, inginer șef Producție, inginer șef Uzina 1, șef serviciu Programare-Pregătire-Urmărirea Producției, director Uzina 1 laminoare, director adjunct Tehnic și de Producție, director adjunct Tehnic și de dezvoltare. (1990). Între oamenii de acțiune mari în sensul cel mai fertil al acestui cuvânt trebuie să-l recunoaștem pe Gheorghe Giurgiu, omul unei cariere inginerești excepționale în perioada anilor 1960-1980, cu o orientare și o superioritate indiscutabilă în curajul realizării. Admirabil organizator, era cunoscut de a avea obiceiul să se afle în permanent în avangarda preocupărilor privind buna funcționare și opera de dezvoltare a întreprinderii, muncă pe care a ilustrat-o peste tot unde a activat, ca om potrivit la locul potrivit. Fără a fi deloc excesivă, aprecierea aceasta exprimă o realitate a cărei substanță rezidă în materializarea faptelor de muncă ale lui Gheorghe Giurgiu – care niciodată nu s-a dat în lături în fața greutăților. Și au fost destule din acestea. Era însă acolo o minte și o inimă care vegheau, care prin măsurile luate, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a aduce cît mai multe foloase unității sale. De unde admirația și respectul cu care îl privesc oamenii Industriei Sârmei pe care acest bărbat impozant la statură, plin de energie, autoritar, dar în același timp cu chipul jovial, plăcut și deschis, al cărui farmec și căldură sufletească îi întregesc multiplele fațete ale personalității. În rândurile ce urmează să încerc a schița cele mai importante realizări ale acestui rerezentant de seamă:

• Bun cunoscător al întreprinderii, timp de mai bine de un deceniu și jumătate, în decursul 1964-1980, unul din obiectivele sale fundamentale la reprezentat coordonarea și sprijinirea eficace a laborioasei munci de asimilări-autodotări utilaje și instalații pentru modernizarea tehnologiilor de fabricație în secțiile de producție. Ca o imediată aplicare rezolvându-se nenumărate neajunsuri, ceea ce a schimbat imediat în bine și ritmul de fabricație, perfecționându-l și accelerându-l. 
• Nescăpându-i niciun detaliu tehnic, atent la tot ce se întâmplă în jurul său, prin luarea de măsuri tehnico-organizatorice pertinente, Giurgiu și-a dus la capăt, în 1970, efortul de a proiecta tehnologia de reparații la linia de laminare de la noul Laminor nr. 3, după un scenariu propriu. Aceasta a constituit una din etapele decisive în procesul de fabricație al sârmei laminate, cu generarea unor efecte directe în buna funcționare a liniei. În felul acesta, ridicarea producției a atins nivelul proiectat.
• Viața inginerului Giurgiu este legată și de coordonarea directă a lucrărilor de execuție, montaj și termen de punere în funcțiune la obiectivele noi: secția Cabluri Tracțiune, extinderi capacități la secția Bare Trase, secția Electrozi speciali ș.a.
• Dar, fără îndoială, cea mai semnificativă pagină din rodnicii ani ai serviciului săi, l-au constituitt anii 1969-1979, când, susținut de o pleiadă de valoroși colaboratori și personal de execuție, s-a aflat din nou în miezul atâtor începuturi. În ciuda dificultăților grele cu care se confrunta din punct de vedere intern, a coordonat direct lucrările – pe cât de absorbitoare, pe atât de variate – de întocmire-verficare a documentațior tehnice, execuție utilaje, lucrări de construcții-montaj, reglaje, probe tehnologice, cât și marile probleme ale punerii în funcțiune și atingerea parametrilor, cu modificările, constructiv-funcționale la obiectivele: noua Oțelărie Electrică (OE nr.1), Laminorul nr.4 și Laminorul nr. 1 modernizare.
• În mijlocul acestor ocupații ce vizau obiectivele mai su menționate, Gherghe Giurgiu s-a remarcat și printr-o eficientă muncă inginerească personală, întreprinsă în proiectarea unor tehnologii, reproiectare, și soluții modificatoare și de îmbunătățiri constructiv-funcționale pentru atingerea scopului final: respectarea termenelor de punere în funcțiune și de atingere a parametrilor tehnici și de producție.
A fost decorat cu ,,Medalia Muncii” (1970) și ,,Ordinul Muncii” clasa a III-a (1983). Personalitatea inginerului Gherghe Giurgiu s-a răsfrânt și în viața sportivă a localității, având susținute preocupări ca președinte al secției de Fotbal și apoi al Asociației Sportive ,,Industria Sârmei”, între anii 1962-1974.
III.- Arhiva S.C. Industria Sârmei S.A. Câmpia Turzii, Dosar personal al lui Gheorghe Giurgiu (noiembrie 1995).

Read more...

Timea Kutyfalvi: dansul indian este pasiunea vieții mele

Timea Kutyfalvi

Diversitatea culturală reprezintă pentru o țară un grad de civilizație. Abordarea unor tematici din cultura altor popoare, fie că e vorba de literatură, pictură, muzică sau dans ne apropie și mai mult de spațiul cultural european. Dorința și dragostea pentru acest stil coregrafic din cultura indiană a lăsat amprente puternice și la Câmpia Turzii. Ne-a reprezentat municipiul în țară și după unele informații chiar și în afara țării. Timea Kutyfalvi, căci despre ea este vorba în acest articol, este o domnișoară cu mult talent în arta dansului indian.

R: Mulțumesc Timi că ai fost de acord să ne acorzi acest interviu pentru ziarul Câmpia eXpress. Doresc pentru început să ne spui câteva date despre tine.
Timea Kutyfalvi: Numele meu este Timea Kutyfalvi, am 24 de ani, și m-am născut în Câmpia Turzii la data de 31.12.1991. Studiile primare și gimnaziale le-am făcut la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul”, iar studile liceale la la Liceul Teoretic ”Pavel Dan”.

R: De când a început această pasiune a dansului indian?
Timea Kutyfalvi: Am început să dansez de la vârsta de 11 ani, la început dansul pentru mine era o joacă, potrivit vârstei, neștiind că va ajunge ceva atât de serios în timp. După ce am participat la mici evenimente, am observat că toata lumea era încântată de ceea ce știam eu despre dans. Odată cu primele spectacole și cu reacția publicului, ambiția mea a crescut din ce în ce mai mult și am reușit să evoluez de-a lungul anilor.

R:Care au fost primele tale spectacole?
Timea Kutyfalvi: Am fost invitată la zilele orașului Câmpia Turzii în anul 2004, respectiv 2005 și aproape în fiecare an de atunci. Am avut mici spectacole și în apropierea orașului precum în comuna Luncani, unde am participat la un mic talent show, unde, probabil eram cea mai mică concurentă, dar am obținut locul I și pentru mine acel premiu a fost un start pentru tot ceea ce am făcut. La fel de apreciată am fost și în alte sate precum Luna și Călărași. După 2006 am reușit să câștig atenția privitorilor la un spectacol în Târgu Mureș unde am dat și un interviu pentru un ziar de limbă maghiară. Nu am reușit niciodată să ies în evidență cu adevărat, dar pentru mine conta fiecare aparițe pe scenă, indiferent de condiții sau de situația pe care o aveam. Dansul este o artă. Am învățat singură să dansez și am evoluat pe parcursul anilor. În prezent consider că mai am de învățat pentru că niciodată nu e suficient. Dansul indian este pasiunea vieții mele.

R: Știu că ai participat la emisiunea „Românii au talent”, poți să ne spui cum a fost?
Timea Kutyfalvi: În 2013 am participat la renumitul concurs de pe postul de televiziune Pro TV la emisiunea „Romanii au talent”, iar despre asta urmează să specific exact procedurile în care concurenții sunt selectați. Preselecțiile se fac inițial la un hotel ales de organizatori și acolo se prezintă toți cei care doresc să participe la acest show. Ei vor completa un formular de înscriere, primesc un număr unic de prezentare, după care întreaga prestație este filmată și privită de câtiva membri ai comisiei. Dacă concurentul sau concurenții trec mai departe, în câteva zile concurentul sau concurenții sunt anunțați telefonic după care urmează showul. Prin aceste criterii am trecut și eu. După semnarea contractului am fost chemată la preslecțiile ținute în Cluj, m-am prezentat cu dansul meu în fața juriului și am primit trei de DA din partea juriului format din: Mihai Petre, Andra Măruță și Andi Moisescu. Prestația mea pe scenă, așa cum s-a văzut și pe micul ecran, a fost apreciată și apaludată la scenă deschisă de întreg platou. A fost pentru prima dată când am putut ieși în evidență. Prima dată în fața unui public atât de numeros și mai ales televizat și urmărit de o țară întreagă.

R: Ați avut și alte colaborări cu posturi de televiziune?
Timea Kutyfalvi: În 2013 am participat la preselecțiile concursului „România Dansează” de pe postul Antena 1. În 2015 am participat pentru a doua oara la „Românii au talent”, dar din păcate pe timpul filmărilor am fost bolnavă și nu mă simțeam bine și cu ultimele puteri am reușit să mă prezint din nou în fața juriului. Din păcate juriul a declarat că nu se pricep la acest stil de dans și că nu pot juriza corect, dar că doresc să mă prezint și la anul. Probabil dansul meu nu a fost inspirat din filmele vechi pe care toată lumea le știe. Dar totuși a fost bollywood! (Bollywood este supranumele (glumeț) al caselor de filme în limba Hindu). După cinci încercări am reușit de două ori să ajung la Tv în cadrul acestei emisiuni (Românii au talent) și pentru mine este o realizare destul de mare. În februarie 2015 am fost invitată la emisiunea „Un show cu gust” difuzat pe canalul „Look Tv”, pentru a împărtăşi povestea și pasiunea mea despre dans. A fost prima emisiune la care m-am prezentat cu un mic interviu și două dansuri, plus un „bagaj” de emoții pe care încercam să îl ascund undeva în culise. O emisiune care mi-a adus un început bun pentru că au urmat multe alte invitații pentru cei care au dorit ceva deosebit la o nuntă, zi de naștere, zilele Clujului și alte mici evenimente bazate pe tema indiană, care au fost plăcute pentru mine. În octombrie 2015 m-am prezentat la o emisiune live „Fresh Matinal” difuzată dimineaţa devreme pe Antena 1.

R: Cine te susține la aceste activități?
Timea Kutyfalvi:Familia este punctul meu de sprijin și susținere financiară cărora nu am cuvinte să le mulțumesc pentru tot ceea ce am reușit să realizez.

R: Planuri de viitor?
Timea Kutyfalvi: În viitor mi-am propus să ajung în atenția unui public cât mai numeros și să pot arăta lumii cât de frumos poate fi să iți urmezi visul și nu doar să culegi roadele muncii, dar și să muncești pentru a obține rezultate frumoase. De asemenea îmi doresc să pot promova cultura și dansul indian pentru că este ceva ce merită împărtășit cu iubitorii de dansul indian, dar și cu cei care nu cunosc nimic despre acest stil de dans.

R: Cui dorești să mulțumești pentru ce ai realizat?
Timea Kutyfalvi: Doresc să îi multumesc lui Dumnezeu, părinților mei și tuturor celor dragi care m-au susținut și nu m-au lăsat la greu. Mulțumesc oamenilor minunați care s-au gândit la mine și m-au invitat la toate aceste spectacole/emisiuni și de asemenea m-au apreciat. O să continui să le mulţumesc prin prestațiile mele pe viitor, zâmbind pe scenă ca și cum nimic nu este imposibil.

Read more...

Meteo 13-19 ianuarie 2016: Află când vor veni zăpezile la Câmpia Turzii

prognoza meteo campia turzii soare nor zapadaUltima săptămână a fost caracterizată de un timp mai cald din punct de vedere termic si destul de mohorat sub aspectul vremii mai ales pana spre finalul intervalului. La început, unele zile au fost apropiate de normal din punct de vedere termic, atunci când maximele au atins -1 grad Celsius. Regimul termic a cunoscut însă o crestere spre sfârsitul intervalului, vremea devenind in general frumoasa si ramanand stabila, iar maximele termice au reusit sa depaseasca 9-10 grade Celsius reprezentand o vreme mult mai calda decat normalul perioadei in care ne aflam.

Instabilitatea atmosferică s-a manifestat cu precadere pana duminica, inregistrandu-se un total de precipitatii de 28 l/mp pentru ultimele 7 zile. Desi, luna ianuarie, este luna de iarna cea mai saraca in precipitatii, datorită miscării mai lente a maselor de aer si a ciclonilor ce pot deveni stationari anul acesta este atipic, pentru ca am avut parte de cativa cicloni care s-au succedat in ultimele 2 saptamani si se pare ca inca cel putin 10 zile aceste coordonate nu se vor schimba: precipitatii destul de bogate urmate de o racire accentuata si apoi din nou precipitatii. Deocamdata pentru primele 12 zile din ianuarie s-a inregistrat un volum de 67% din precipitatiile care ar trebui sa cada pe parcursul intregii luni.

Cea mai rece zi a intervalului precedent a fost 6 ianuarie când maxima a urcat la -1 grad, minima atingând -8 grade Celsius, iar cea mai caldă zi a fost 12 ianuarie când maxima a ajuns la 10 grade, minima coborând la 3 grade Celsius. Diferenta dintre maximele celor 2 zile a fost de 11 grade, iar între minima cea mai scăzută si maxima cea mai ridicată de 18 grade Celsius, ceea ce inseamna o diferenta mare si destul de greu de suportat pentru organism inr-un interval atat de scurt, intre cele doua extreme. Comparativ cu acum o săptămână vremea s-a incalzit brusc, diferentele de temperatura fiind mult mai mari, iar precipitatiile cazute au fost mai bogate cantitativ.

În intervalul 13 - 19 ianuarie vremea va fi mai calda din punct de vedere termic si frumoasa la inceput, precipitatiile urmand sa aiba sanse mici sa apara pana joi noapte, iar apoi vremea se va raci brusc si va incepe sa ninga. Sub aspect termic vor fi modificări seminificative de-a lungul perioadei, maximele încadrându-se în general între -6 si +6 grade Celsius, ceea ce reprezintă o vreme destul de capricioasa termic.

Indicele UV va fi constant pe parcursul întregii săptămâni si va fi 1, măsurat în conditiile unui cer senin. Circulatia aerului in toata partea de sud-est a Europei va fi foarte dinamica, fronturile atmosferice succesive urmand sa lase precipitatii bogate cu precadere in partea nord-vestica a Romaniei. In a doua parte a saptamanii este asteptata o racire treptata a vremii si o transformare a precipitatiilor din ploaie in lapovita si ninsoare, iar pe parcursul weekend ului temperaturile vor reveni la valori aproapiate de media climatologica a perioadei.

Miercuri, 13 ianuarie, va fi o zi caracterizată de un cer in general variabil, în care soarele va straluci fara sa fie deranjat de nori 5 ore, maxima oprindu-se la 6 grade Celsius, in scadere fata de ziua precedenta. Vânt slab de 12 km/h din direcţia N-V. Sanse de precipitatii de 0%. Noaptea, termometrul va coborî până la -1 grad pe fondul unui cer senin, cu posibilitate ridicata pentru aparitia cetii. IR nocturn -3.

Joi, aspectul general al vremii va deveni mohorat: cer mai mult noros. Soarele va strapunge ceata matinala pentru a straluci 2 ore. Sanse de precipitatii 80%, iar vântul va sufla slab cu aproximativ 14 km/h din directia N-V. Temperatura maximă va fi in scadere fată de ziua precedentă si va atinge 2 grade Celsius. Noaptea de joi spre vineri va aduce o minimă de -4 grade pe fondul unui cer noros cu posibilitate mare pentru ninsoare. Indicele de racire(IR) va fi de -5.

Vineri, 15 ianuarie, aspectul vremii va fi următorul: cer noros, cu probabilitate de 100% pentru precipitatii. Maxima zilei constanta fată de joi, ajungând la 2 grade Celsius, iar vântul va sufla slab cu 11 km/h din directia N-V. Minima va coborî până la -3 grade, iar probabilitatea pentru o noapte in care sa ninga este ridicata. Soarele nu se va putea vedea de sub patura groasa de nori.

Prima zi de weekend va fi caracterizată de o vreme mohorata: cer in general acoperit si 100% sanse de precipitatii. Maxima va fi in scadere, atingand 0 grade Celsius, vânt slab de 10 km/h din directia N. Noaptea de sâmbătă spre duminică minima va coborî până la -6 grade pe fondul unui cer acoperit. IR va avea valoarea de -8. Exista sanse ca noaptea sa se lase ceata si sa persiste pana la orele pranzului.

Duminică 17 ianuarie va fi o zi în care soarele va fi prezent pe cer 3 ore, iar cerul va fi in general variabil. Sanse de precipitatii 20%. Vântul va sufla slab cu viteză de 9 km/h directia N-V, temperatura maximă va fi in scadere fata de ziua precedentă oprindu-se la -4 grade. Noaptea minima va coborî până la -9 grad Celsius pe fondul unui cer senin. IR va atinge -10. Exista sanse mari ca ceata sa se formeze pe parcursul noptii.

Prima zi a săptămânii va fi o zi cu cerul acoperit în care regimul termic va fi in scadere, datorita aceleiasi mase de aer mai rece venită din N-V continentului si intrate joi in peisaj. Sanse de 20% pentru ninsoare, maximă de -6 grade si vânt slab de 11 km/h din directia N-V. Soarele se va putea vedea pe cer 5 ore. Noaptea va aduce o minimă de -12 grade si un cer variabil. Indice IR va atinge -14. Ceata se va lasa pe parcursul noptii si va putea crea probleme pana spre orele pranzului.

Marti aspectul vremii nu se va schimbă cerul fiind mai mult variabil, -5 grade Celsius maximă, vânt slab de 11 km/h de directie N, iar sansele pentru ninsoare sunt de circa 10%. Soarele va străluci 4 ore fără să fie acoperit de nori. Temperatura nocturnă va coborî până la -9 grade pe fondul unui cer variabil, fara sanse de precipitatii prea mari. IR nocturn -10 si sanse destul de ridicate pentru ca ceata sa se formeze.

Câteva sfaturi si predictii

- vremea va deveni rece, chiar cu 2-3 grade sub normele perioadei, iar sansele de precipitatii vor fi mai mari de joi noapte pana sambata seara, zapada ce urmeaza sa cada se poate depune intr-un strat nou de 10-15 cm.

- la munte sezonul sporturilor de iarna este in plina desfasurare, iar zapada ce se anunta la acest sfarsit de saptamana ar trebui sa creasca cu cel putin 30cm stratul deja exsitent la Ariseni si Baisoara. Vremea va deveni ideala pentru practicarea sporturilor de iarna

- anul 2015 a fost cel mai cald an de cand se fac masuratori, iar luna decembrie a acestui an a corespuns unei luni normale de octombrie sub aspect termic. Pluviometric ne-am aflat intr-un anticlcon cald, care a stationat aproape 6 saptamani pe teritoriul tarii noastre, datorita fenomenului El Nino. Este posibil ca acum aceasta situatie sa se inverseze, astfel incat ianuarie sa fie bogat in precipitatii si chiar apropiat de normal din punct de vedere termic, datorita succesiunilor de cicloni ce traverseaza tara noastra

- este posbil ca ANM sa emita cod galben de precipitaii pentru ziua de vineri.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time