Bulibășeala aiuritorului an 1989, marcată în spațiul carpato-danubian în stilul caracteristic acestui neam, cu roșul aprins al sângelui nevinovat vărsat pe albul imaculat al zăpezii decembriste și “plumbuirea” eliberatoare a tiranului tocmai de către cei care ar fi trebuit să sprijine, și ei , zidul târgoviștean, a gene-rat în fostele colonii cu ceasul reglat după orologiul Kremlinului, viduri de putere, umplute la repezeală de tot felul de indivizi dubioși, transformați peste noapte în „clasă politică„ . Pe principiul „ca la noi, ca la nimenea” democrația românească a generat “politicienii” de ultimă spiță, posesori de ochi albaștrii și averi dosite din timp, alături de grobieni-vânzători de haine vechi și iluzii de mai bine. Astfel că, la peste douăzeci de ani de democrație originală România se află tot la început , tot “lada de gunoi” , izolată, dezavuată și pusă la colțul rușinii de către o Europă sătulă în a ne îmboldi sau trage de mânecă, după ce făcuse uriașe eforturi în a ne remorca.

Mizând pe inconștiența și toleranța “prostimii” încă aiurită de atâta democrație păguboasă, în capul mesei s-a aciuiat o gașcă de ticăloși, șmecherași, penali, ori chiar semianalfabeți, alcătuind o adevărată menajerie a prostului gust. Așa se face că, vocea României, altădată măiestru orchestrată de un Titulescu azi behăie de sub țundra ilustrului „neica nimeni “ sfertodoctul eurocăcărează@yhaha.ro. Nemaivorbind de forumul suprem al țării ce mișună de suspecți și netrebnici, pentru care noțiunea „deputat” nu înseamnă delegatul unui grup ci dreptul la furt și opulență. La fel și exe-cutivul polititizat, la maximum, cu jeburi albite la iuțeală ce nu pricep că “ministru” se traduce ca și “executant“ și nu dreptul de a executa supușii.

Din celebrul drept democratic a rămas mai nimic. Doar celebrele alegeri. Alegeri care, măsluite și răstălmăcite cu discreție dau suma “a la Pristanda“ . Începând cu înghesuiala din “duminica orbului“ și până relativ recent, celebra “troacă politică“ a făcut cam ce a voit, într-o veselie demnă de o cauză mai bună. Urlând și scuipându-se pentru ca apoi să chefuiască împreună “homo politrucos“ a trăit viață dulce ani de-a rândul. Numai că românul, fript de degete și-n suflet, s-a trezit și cu mintea-i de pe urmă a intuit că așa nu se mai poate. Că e timpul ca menajeria să dispară. Complet.

Iar atunci când e bine orientată, rezultatele sunt pe masură. În urbea noastră cineva a avut curajul a se lua în piept cu “autoputernicii zilei“ . Sigur a-ți ghicit că e vorba de dl. Ioan Moldovan, om al locului și devotat comunității. Personal îl considerăm a fi cel mai bun viceprimar postdecembrist. Iar verticalitatea-i e deasemenea remarcabilă. A preferat să plece din primărie decât să accepte compromisul. Nu comentăm acceptul de a candida pe o anumită listă. Oricum îl vom vota pe Moldovan – omul iară nu politicianul. Așadar să-i dăm o șansă. Măcar se va intra într-o oarecare normalitate iar badea Izidor din Ploșcoș nu va mai fi reprezentant în parlamentul României de “madam Nicolai ot Oltenița“. Și câte neștiute încă.

Haideți, oameni buni, să fie și unul de-al nostru. Iar de ne va uita, D-zeu nu uită !

Deparazitatorul