Print this page

Vocea cetăţeanului: Domnului Primar Radu Hanga

campia turzii centru

Am primit adresa d-voastră nr. 15765 din 27.05.2015 (reprodusă mai jos) şi tot pe puncte, îmi exprim următoarele considerente:
Referitor la faptul că, domnului consilier local Deak Francisc, i-aţi pus în vedere „să-şi afişeze numărul de casă corect”, este suficient? Nu a încălcat nişte reguli pentru care să răspundă, sau nu aveţi astfel de reguli? În ce termen trebuie să îndrepte renegula, deoarece până la data prezentei situţia a rămas neschimbată!

La celelalte probleme sesizate publicate în „Ziarul 21” nr. 22 (25-31 mai 2015) din răspunsul d-voastră, oricine poate constata că depuneţi un efort stăruitor pentru a susţine că Primaria, în frunte cu d-voastră, nu sunteţi şi nu veţi fi implicaţi în găsirea unor soluţii sau în sprijinul găsirii lor.
În jurământul pe care l-aţi depus la investitură v-aţi angajat că veţi face tot ce este mai bine pentru locuitorii de aici. Aşa nu demonstraţi că vă respectaţi jurământul. Problemele ridicate nu sunt numai personale ci ele privesc mai mulţi locuitori care plătesc taxe şi impozite, pentru ca Primăria să funcţioneze, iar d-voastră beneficiaţi de banii de salariu. Noi contribuabilii vă plătim şi pentru asta aşteptăm măcar solicitudine!

În continuare, punctual, arăt următoarele:
1.Este bine că măcar după peste 2 ani, aţi vrut respectarea de către Compania de Apă Arieş, a hotărârii judecătoreşti? Apreciez că şi reprezentantul primăriei în AGA, de la aceeaşi companie, ar trebui să acţioneze şi nu subsemnatul.
2.În legătură cu terenurile distruse de către consilierul local Deak Francisc, nu v-am solicitat implicarea în latura penală a chestiunii: instanţa a stabilit în sarcina consilierului infracţiunea de distrugere în formă continuată, dar acesta a fost suficient de abil, să păcălească pe reclamanţi ca să îl ierte şi să se împace, încetând astfel procesul penal. Eu am făcut referire la ceilalţi cetăţeni care au terenurile distruse, după ce în urma excavărilor, râul Arieş şi-a schimbat albia, dând naştere la noi distrugeri. Deasemenea, problema regularizării albiei râului, cunoscută de multă vreme a fost abandonată dar ea există în continuare, chiar dacă nu aţi amintit-o.
3.Cu privire la terenul şi clădirile fostului CAP, folosite încă din 1992 drept sediu, pentru societăţile agricole menţionate, v-am sesizat în sensul clarificării situaţiei, nu pentru a vă descotorosi de problemă care tot rămâne nerezolvată. Cunosc faptul că preşedinţii asociaţiilor respective au solicitat primăriei, de mai multe ori, sprijinul în acest sens (şi înaintea mandatului d-voastră) dar au fost „trimişi la plimbare”! Şi totuşi domnule Primar, cine este proprietarul acelor sedii? Impreună cu specialiştii, nu puteţi propune măcar o cale de urmat sau intervenţii legale la organele ierarhice, până la Guvern, mai ales că acea anexa 12 a) nevalidată de Comisia Judeţeană a fost întocmită de Primărie şi nu de către societăţile agricole menţionate.
4.Cu răspunsul dat pentru acest punct ne-aţi băgat complet în ceaţă! Am consultat planul de situaţie indicat şi am observat existenţa pe acesta a unui drum, trasat transversal peste parcele, drum care nu a existat şi nu există în schiţa planului de situaţie iniţial (la data punerii în posesie). Este o încercare de „legalizare” a drumului făcut de către Deak Francisc pe când exploata balastul din tarla?

Cu privire la întăbularea terenurilor extravilane având în vedere temerea că în 2018 subvenţiile nu se mai acordă fără carte funciară, nu aţi conchis nimic, deşi problema este foarte importantă. Precizarea din ordinul 107/2010 (al cui?) intăreşte ideea că specialiştii respectivi pot executa lucrări de cadastrare în numele şi pe seama primăriei, autoritate îndreptăţită să întocmească la nivelul localităţii planuri cadastrale. În comuna învecinată, Luna, cadastrarea s-a făcut prin licitaţie, din fondurile primăriei. Ar putea fi un exemplu şi pentru aleşii din Câmpia Turzii.
Am consultat si HCL nr. 56/2014, constatând că neregula (să nu spunem ilegalitate) este aceea că, prin procedura insituită s-a prevăzut taxa de 27 lei/mp percepută pentru copia harţii de punere în posesie, în timp ce art.268 alin (3) Cod Fiscal, prevede taxa respectivă pentru „copii heliografice de planuri cadastrale” ceea ce este cu totul altceva.
Dacă susţinerile mele, apreciaţi că nu au suport în realitate, aştept critica de rigoare. Am ales publicarea în ziarul local deoarece mai mulţi locuitori contribuabili, sunt interesaţi de aceste probleme.

Oricum, şi eu vă mulţumesc pentru înţelegere.
Mircea Crişan
P.S.: Pe perete, în biroul şefului de la juridic, am citit următoarea reflecţie: „Într-o singură împrejurare ai dreptul de a-ţi privi semenul de sus: atunci când îl ajuţi să se ridice” (Gabriel Garcia Marquez).
Aş avea, dar nu fac comentarii. Cred că şi d-voastră ar trebui să reflectaţi.

vocea cetateanului 1

vocea cetateanului 2

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time

Vocea cetăţeanului: Domnului Primar Radu Hanga
Logo

Latest from

RM Trade Business Group RM Trade Business