Print this page

Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, eroi într-o carte de colorat

medvedev putinVova şi Dima, doi băieţi care seamănă cu premierul rus Vladimir Putin şi cu preşedintele Dmitri Medvedev, au devenit eroii unei cărţi de colorat pentru copii, prezentată joi la Moscova, scrie Mediafax

Cartea de colorat de 14 pagini, cu scene din viaţa celor doi băieţi, a apărut în 25.000 de exemplare şi costă 150 de ruble (4,6 dolari). Aceasta a fost scoasă pe piaţă cu ocazia aniversării lui Vladimir Putin.

"Cartea de colorat despre Vova şi Dima (diminutive ale prenumelor Vladimir şi Dmitri) va fi vândută în principalele librării din Moscova", a declarat Vladimir Tabak, în cursul unei conferinţe de presă.

În timp ce Vova se trezeşte la ora 6.45 şi face exerciţii în faţa unei hărţi a Rusiei, Dima este prezentat pe fondul unui afiş al formaţiei de rock Deep Purple şi cu logo-ul Apple, două pasiuni afişate ale preşedintelui rus.

Cei doi băieţi merg împreună cu tricicleta, joacă badminton şi sunt prezentaţi în birourile lor la Kremlin şi la Casa Albă, sediul Guvernului rus.

Aceiaşi autori au publicat anul trecut, tot cu ocazia aniversării lui Vladimir Putin, o lucrare complet diferită, şi anume un calendar erotic pentru care au pozat 12 studente de la o universitate din Moscova, îmbrăcate în lenjerie provocatoare, scrie Mediafax.

Sursa: Mediafax 

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time

Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, eroi într-o carte de colorat
Logo
Print this page

Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, eroi într-o carte de colorat

medvedev putinVova şi Dima, doi băieţi care seamănă cu premierul rus Vladimir Putin şi cu preşedintele Dmitri Medvedev, au devenit eroii unei cărţi de colorat pentru copii, prezentată joi la Moscova, scrie Mediafax

Cartea de colorat de 14 pagini, cu scene din viaţa celor doi băieţi, a apărut în 25.000 de exemplare şi costă 150 de ruble (4,6 dolari). Aceasta a fost scoasă pe piaţă cu ocazia aniversării lui Vladimir Putin.

"Cartea de colorat despre Vova şi Dima (diminutive ale prenumelor Vladimir şi Dmitri) va fi vândută în principalele librării din Moscova", a declarat Vladimir Tabak, în cursul unei conferinţe de presă.

În timp ce Vova se trezeşte la ora 6.45 şi face exerciţii în faţa unei hărţi a Rusiei, Dima este prezentat pe fondul unui afiş al formaţiei de rock Deep Purple şi cu logo-ul Apple, două pasiuni afişate ale preşedintelui rus.

Cei doi băieţi merg împreună cu tricicleta, joacă badminton şi sunt prezentaţi în birourile lor la Kremlin şi la Casa Albă, sediul Guvernului rus.

Aceiaşi autori au publicat anul trecut, tot cu ocazia aniversării lui Vladimir Putin, o lucrare complet diferită, şi anume un calendar erotic pentru care au pozat 12 studente de la o universitate din Moscova, îmbrăcate în lenjerie provocatoare, scrie Mediafax.

Sursa: Mediafax 

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Latest from

RM Trade Business Group RM Trade Business