Vezi cum va arăta Hala Agroalimentară ce va fi construită pe str. Mureșului

piata mica 1În ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii, din 20 februarie 2014, a fost aprobat documentația tehnico-economică pentru obiectul de investiții "Construire Hala Agroalimentară Piaţa Mureşului". Proiectul iniţiat de primarul Radu Ioan Hanga a fost votat în unanimitate de toţi cei 17 consilieri prezenţi.

"Având în vedere spaţiul insuficient şi ineficient folosit, în care îşi desfăşoară activitatea, condiţiile igienico-sanitare necorespunzătoare pentru comerţ, apare necesitatea unei astfel de investiţii. Piaţa actuală de legume fructe acoperită cu o copertină metalică, nu asigură buna desfăşurare a activităţii de comerţ. Nu sunt suficiente grupuri sanitare, lavoare (spălătoare), spaţii comerciale cu vitrine frigorifice pentru comerţul de lactate, ouă, carne; pe perioada iernii comercianţii nu sunt feriţi de condiţiile climatice rele. Localitatea a cunoscut o dezvoltare în ultimii ani iar numărul investitorilor interesaţi de această localitate este în continuă creştere, un avantaj fiind şi autostrada Transilvania . Acestea şi continua dezvoltare a localităţii contribuie la necesitatea realizării acestui proiect." se arată în documentaţia tehnico-economică a investiţiei.

Noua clădire va avea o suprafaţă construită de 433 mp, iar spre deosebire de Hala Agroalimentară inaugurată anul trecut, va fi etajată. Construcţia va avea o structura din beton armat şi pe lângă spaţiul propriu zis al halei vor fi 8 spaţii comerciale (2 la parter şi 6 la etaj), grupuri sanitare, spaţii de depozitare, punct de colectare a deşeurilor şi un birou pentru personalul administrativ.

"Dorim crearea unor noi locuri de muncă prin exploatarea potenţialului agricol specific zonei luncii Arieşului, fiind o zonă preponderent legumicolă. Pieţele din muncipiul Campia Turzii deservesc o zona de circa 70 000 locuitori, fiind implicaţi peste 400 de producători dependenţi de agricultura de subzistenţă. Piaţa Mică nu a fost modernizată din ani `70, condiţiile de comerţ fiind în momentul de faţă improprii. De exemplu, în fiecare lună, în piaţa de lactate din Câmpia Turzii se vând 8 tone de caş-brânză, 4 000 litri de lapte de casă şi exemplele ar putea continua. Proiectul este finantat în proporţie de 70% din bani extrabugetari, adică nu de la bugetul municipiului Câmpia Turzii." a declarat administratorul public Petre Pop.

Valoarea lucrărilor este estimată la 1.485.997 lei fără TVA (330.000 euro).

piata mica 1piata mica 2

piata mica 3

piata mica 4

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time