Interviu cu Roxana Sîrbu, eleva de nota 10 din Câmpia Turzii

roxana sirbuRoxana Sîrbu a reuşit o performaţă la care absolvenţii de liceu doar visează: a luat nota 10 la toate probele examenului de BAC din acest an. A terminat Liceul Teoretic "Pavel Dan" la profil umanist, specializarea filologie şi se numără printre cei 67 de elevi din România care au reuşit să termine cu 10.

Reporter: Majoriatea absolvenţilor s-au plâns că examenul de BAC din acest an a fost unul foarte greu. Ţie cum ţi s-au părut subiectele?

Roxana Sîrbu: În ceea ce priveşte nivelul de dificultate al subiectelor, acesta nu mi s-a părut unul foarte ridicat ci pe măsura aşteptărilor pe care profesorii şi celelalte cadre le au de la absolvenţii claselor a 12-a. Subiectele mi s-au părut acceptabile, nu au depăşit programa prevăzută la începutul anului şcolar şi singurele lucruri de care am avut nevoie pentru rezolvarea lor au fost atenţia desăvârşită şi cunoştinţele dobândite pe parcursul anilor de liceu.

Reporter: După ce ai văzut baremele de corectare, te aşteptai să iei nota 10 la fiecare materie? 

Roxana Sîrbu: Am obiceiul de a nu mă uita pe baremele de corectare, aştept nota şi pe urmă greşelile care le-am făcut. În momentul în care am văzut fiecare subiect mi-am dat seamă dacă o să mă descurc sau nu şi nota urma să depindă de acest lucru. Din fericire m-am descurcat la fiecare dintre examene, dar nu mă aşteptam să iau 10, cel puţin nu la toate.

Reporter: La care materie ai avut emoţii?

Roxana Sîrbu: Cu limba şi literatura romană am fost obişnuită de mic copil, dacă pot spune aşa. Întotdeauna mi-a plăcut tot ce ţine de această materie, iar istoria, la rândul său, a fost pe primul plan în listă preferinţelor. Deci pot spune că filosofia mi-a cauzat puţine emoţii din cauza faptului că a fost primul an în care ne-a fost predată, dar s-a dovedit a fi o materie interesantă şi chiar dacă a fost mai greu de înţeles la început, pe parcurs am descoperit cheia spre a o descifra.

Reporter: Te-ai gândit la ce facultate vrei să mergi?

Roxana Sîrbu: Da, de un an de zile mi-am stabilit priorităţile şi vreau să urmez facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Reporter: Nu te tentează să mergi la studii în afara ţării?

Roxana Sîrbu: Nu m-am gândit la acest lucru deoarece consider că şi aici în ţară pot primi o educaţie pe măsură şi pot urma studii superioare fără nici o problemă; probabil după terminarea studiilor îmi voi încerca norocul şi în străinătate. Mai mult decât atât, viaţa poate fi grea şi aproape de casă, aşa că, în acest moment nu mi-ar plăcea să mă desprind brusc de tot ce inseamana "acasă".

Reporter: Planuri de vacanţă ţi-ai făcut?

Roxana Sîrbu: Nu am planuri de vacanţă pe care să le fi organizat cu mult timp înainte, prefer ca ele să fie spontane astfel încât să-mi ofere posibilitatea de a gusta imprevizibilul. O vacanţă plăcută poate fi petrecută şi acasă alături de familie, prieteni şi persoane dragi.

Reporter: Prefectul şi Preşedintele Consiliului Judeţean au anunţat că o să premieze elevii de 10. Ai fost anunţată oficial?

Roxana Sîrbu: Da, a ajuns şi la mine această veste. Am fost contactată de Doamna Director şi desigur, de către Doamna Dirigintă.

Reporter: În încheiere, ce sfaturi le dai elevilor care urmează să susţină bacalaureatul în anul ce vine?

Roxana Sîrbu: Să fie conştienţi că nu pot obţine performanţe ridicate pe ultima sută de metri ci trebuie să se pregătească din timp astfel încât stresul şi emoţiile să nu-i abată de la învăţat. Să aibă încredere în capacităţile lor, să depună chiar şi cel mai mic efort pentru a-şi tatona viitorul şi să înveţe să combine utilul ( învăţatul ) cu plăcutul ( distracţia), ambele pot coexista.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time