Atenție! Se fură găini!
- Published in Stiri Campia Turzii
Un hoț dă târcoale locuințelor din Câmpia Turzii de câteva luni, în căutarea micilor neglijențe ale proprietarilor, care să îi poată facilita accesul în locuințe, în pivnițe sau de ce nu, în cotețele găinilor.
Până în acest moment, acesta a nutrit o adevărată pasiune pentru furtul găinilor. Proprietarii păgubiți susțin că furturile s-au petrecut în timpul nopții și prin urmare, nu au auzit zgomote ciudate. În schimb, dimineața și-au dat seama că au rămas fără găini sau doar cu o parte din ele. În alte cazuri, hoțul nu s-a mulțumit cu păsările și, prin urmare, a sustras și alte bunuri din pivițele găsite descuiate.
„Îmi pare rău după ele, că le-am crescut de mici! Mi-a furat patru găini, care erau mai grase! Acest lucru nu e normal și mai ales nu e normal ca acest hoț să fie liber. Dacă mă întâlnesc cu el la colțul casei, ce fac?" a declarat una dintre victime care a preferat să își păstreze anonimatul.
Campia eXpress a aflat că până acum, hoțul a acționat în zona centrului, precum și pe Șarât.