Conduceţi Serviciul Public de Asistenţă Socială din Câmpia Turzii, loc în care vă practicaţi meseria cu multă dăruire. Cum a început totul? Ce anume v-a determinat să alegeţi meseria de asistent social?

La Serviciul Public Local de Asistenţă Socială, mi-am început activitatea în februarie 2006 (incredibil, am deja 6 ani aici), dar alegerea meseriei de asistent social am făcut-o în 1999, când am decis că vreau să fiu asistent social şi în consecinţă m-am înscris la facultate, în acelaşi an cu doi dintre copiii mei şi au urmat patru ani de "competiţie internă", cine trece examenele cu rezultate mai bune şi recunoc că scorul a fost cam egal. Întotdeauna am avut ocupaţii care m-au adus aproape de oameni şi am sperat că devenind asistent social voi putea aduce o schimbare în bine în viaţa unora dintre ei. Schimbări nu cred că am reuşit, dar sper ca măcar un moment de alinare să fi adus în sufletul unor semeni, să le arăt că pot fi ascultaţi şi înţeleşi în problemele cu care se confruntă şi să ajut acolo unde este posibil.

De-a lungul timpului aţi investit mult suflet în proiecte pentru ajutorarea persoanelor din Câmpia Turzii. Care este activitatea/proiectul pentru care v-aţi luptat cel mai mult?

Nu aş spune că m-am luptat cel mai mult, ci pot să spun că proiectul cel mai drag este Centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilităţi psiho-motorii "Carine", realizat printr-un proiect PHARE, contribuţia financiară importantă a Primăriei şi suportul conducerii, deschisă întotdeauna spre proiecte sociale.

Ce activitate din cele desfăşurate până acum vă trezeşte cele mai frumoase amintiri?

Ca asistent social, munca mea la Centrul Comunitar Câmpia Turzii, de care îmi amintesc cu mare drag, de colegii de muncă, de voluntarii inimoşi şi în primul rând de copiii mei, cum îi numeam pe cei pe care îi aveam beneficiari. În calitate de conducător de serviciu social, cele mai frumoase amintiri le voi avea legate de echipa mea dinamică, profesionistă şi implicată.

Aveţi patru copii, dar apelativul „mamă" este folosit la adresa dumneavoastră şi de unii dintre copiii din viaţa cărora aţi făcut sau faceţi parte. Cum vă simţiţi când cei mici vă strigă în acest fel?

Iubesc copiii şi întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu ei. Când am activat în cadrul Fundaţiei Române pentru Copil, Comunitate şi Familie, la Centrul Comunitar se crease o atmosferă de familie mare, în care copiii, proveniţi din familii defavorizate erau parcă adoptaţi şi noi adulţii încercam să îi valorizăm, fiindcă toţi copiii au darurile lor, talentele lor şi toţi merită afecţiune şi implicare. Ei îmi insuflă energie, alături de ei îmi încarc "bateriile" şi cred că ei simt acest lucru. De atunci, cred, că am devenit "mama". Chiar regret de multe ori că în noua calitate, am mai puţin contact cu copiii.

În oraşul Câmpia Turzii sunteţi apreciată pentru ceea ce faceţi. Care credeţi că sunt principalele dumneavoastră calităţi prin care îi cuceriţi pe cei din jur?

Este mult spus "cuceriţi", dar comunicarea empatică, asertivă şi cred eu, respectul pe care îl am pentru cei din jur, fac, împreună, reuşita relaţionării. De asemenea, caut întotdeauna soluţii pentru situaţii şi mă implic în tot ce fac cu pasiune.

În activitatea dumneavoastră aveţi de-a face cu personalităţi foarte diferite, cu probleme variate. Cum faceţi faţă? S-a întâmplat vreodată să doriţi să renunţaţi?

Cu răbdare, înţelegere, diplomaţie. La meseria de asistent social, niciodată.

Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?

Plină şi variată. Îmi este greu să descriu o zi anume, fiindcă nicio zi nu este identică cu alta şi cuprinde contacte cu solicitanţi ai serviciilor sociale, cu beneficiarii servicului, întâlniri de lucru cu membrii echipei sau cu conducerea, telefoane, întocmiri de situaţii, elaborări de documente, deplasări la centrele SPLAS, contacte cu alte compartimente din primărie, cu alte instituţii, derulări de proiecte educative în şcoli şi grădiniţe etc

Cu ce categorie de persoane vă place cel mai mult să lucraţi şi de ce?

Nu se pune problema cu ce categorie îmi place să lucrez, pentru mine şi ca om şi ca asistent social, oamenii sunt importanţi, indiferent din ce mediu şi cu ce probleme vin: lucrez şi cu persoane vârstnice prin Centrul de zi şi centrul care acordă îngrijire şi asistenţă la domiciliu pentru persoane vârstnice, cu copii cu dizabilităţi, prin Carine şi cu adulţi cu diverse probleme sociale. Să ştiţi că SPLAS se adresează tuturor cetăţenilor şi problematica abordată este vastă şi complexă.

Aţi avut de-a lungul timpului un caz social, (să îi spun aşa, deşi poate nu este cel mai potrivit termen), de care v-aţi ataşat mai mult sau care v-a devenit foarte apropiat?

Da, este inerent în activitatea noastră să te implici emoţional în intervenţia unor cazuri. Acesta este unul dintre aspectele stresante din munca noastră şi doar profesionalismul nostru ne ajută să ne păstrăm obiectivitatea.

Ce le transmiteţi tinerilor care doresc să urmeze meseria de asistent social? În ce măsură se merită să „transformăm" bunătatea şi răbdarea într-o meserie, într-o lume în care goana după câştig e din ce în ce mai acerbă încă de la vârste fragede?

Bunătatea nu poate fi transformată în meserie, ea este o calitate educată care poate fi benefică meseriei de asistent social, dar poate fi şi un obstacol al obiectivităţii. Răbdarea, da, ea este absolut necesară. Dar ca să revin la întrebare, aş transmite tinerilor să se gândească bine înainte de a lua această hotărâre. Ar trebui să se cunoască pe sine bine, să-şi definească dorinţele, aşteptările, calităţile şi defectele şi apoi să ia decizii, fiindcă munca de asistent social este extrem de grea, de stresantă, de frustrantă, de responsabilă prin ceea ce poate produce, mai ales în societatea în care trăim, cu o legislaţie fără aplicabilitate practică şi cu resurse materiale şi financiare tot mai reduse. La toate acestea se adaugă lipsa de recunoaştere în societate a statutului de asistent social, ceea ce aduce prejudicii demnităţii celor care au îmbrăţişat această meserie nobilă, în esenţa ei şi, nu în ultimul rând, slaba retribuire. DAR.....în acelaşi timp este o provocare pentru păstrarea speranţei în schimbare în bine.

Ce v-ar fi plăcut să faceţi dacă nu mergeaţi pe acest drum?

Psiholog, dar sunt, chiar dacă nu practic, am terminat şi facultatea de psihologie, dar visul ascuns şi pe care l-am avut ca hobby în tinereţe, este teatrul, deci actor.

Ce planuri de viitor aveţi? Care sunt noile proiecte pregătite pentru locuitorii Câmpiei Turzii?

Proiectele de viitor depind de bugetul local, iar condiţiile actuale sunt de de criză economică. Idei sunt, vom vedea ce se poate pune în practică. Este însă demarat un proiect care se adresează tuturor locuitorilor din Câmpia Turzii, înfiinţarea Cantinei de ajutor social şi pensiune, care va presta activităţi diversificate, nu doar de cantină socială ci şi activităţi de catering, restaurant şi organizare de mese festive, la standarde de calitate.