Este decanul de vârstă şi cel mai longeviv dirijor al corului bisericesc din Câmpia Turzii. La vârsta de 79 de ani, domnul Ioan Vasinca şi-a păstrat sufletul tânăr. Cum a ajuns acesta să dirijeze, cine i-a insuflat pasiunea pentru muzică şi ce anume îl face să meargă mai departe pe acest drum într-o lume în care cultura, frumosul şi credinţa sunt din ce în ce mai "umbrite" de modernitate? Aflaţi în cele ce urmează povestea celui mai experimentat dirijor, care în prezent "păstoreşte" cel mai tânăr cor din Câmpia Turzii.

R: De unde pasiunea pentru muzică?

Vasinca Ioan: Această pasiune am moştenit-o de la tatăl meu care cânta la vioară. Eu am învăţat să cânt la vioară, deşi instrumentul meu de suflet era acordeonul, instrumentul acesta nu prea se găsea la acea vreme.

R: Cum aţi ajuns să îndrăgiţi muzica corală, care este diferită faţă de cea instrumentală.

V.I: La început, undeva prin anul 1972 am început să activez într-un cor, încă pe când eram elev la şcoala din Viişoara, eu fiind născut în această comună. Eu cântam la tenor şi la bas, acolo unde era nevoie. În paralel cântam şi în corul bisericii. Tot în Viişoara s-a înfinţat şi corul Căminului Cultural ,,Mihai Eminescu''. Repetiţiile se ţineau la cămin. Vreau să vă spun că în aceea vreme se punea mare accent pe cultură. Dirijorul corului din aceea vreme era cunoscutul om de muzică şi cultură Gavril Dejeu. Pe timpul uceniciei am făcut parte din orchestra de mandoline al Şcolii profesionale. Ulterior, după câţiva ani, la recomandarea dirijorului Botezan Nicolae, după ce m-am angajat la Industria Sârmei din Câmpia Turzii am cântat şi la corul Sindicatului (I.S.C.T.). Corul Sindicatului era format în mare parte din intelectuali, şi oameni de vază.

R: Cum a-ţi ajuns să dirijaţi un cor?

V. I: Eeeee, aici e o adevărată întâmplare. În 1976 a murit dirijorul corului bisericii din Viişoara, iar preotul paroh de atunci m-a întrebat dacă aş putea să conduc acest cor. Mărturisesc că am acceptat cu mari emoţii să conduc acest cor. Stăpâneam partiturile la toate vocile, dar tot aveam unele mici emoţi, care vor fi reacţiile membrilor corului. Dar până la urmă cu multă muncă şi din partea mea, dar şi a corului am devenit un grup unitar. Corul a făcut progrese vizibile. Îmi aduc aminte că în anul 1978, într-un pelerinaj, am ajuns să cântăm la Mitropolia Sibiului. A fost un succes deosebit. Cei de acolo au rămas plăcut surprins de calitatea evoluţiei acestui cor.

R: Totuşi în Câmpia Turzii v-aţi desfăşurat marea parte a activităţii. Povestiţi-ne puţin despre această perioadă.

V.I: Datorită condiţiilor din acea perioadă, naveta la corul din Viişoara o făceam cu bicicleta. Închipuiţi-vă, pe timp de ploaie, de iarnă, naveta era extrem de grea. Eu locuiam în Câmpia Turzii, lucram la combinat, era foarte greu. În 1981 dirijorul corului de la catedrala din centrul Câmpiei Turzii a plecat. Membrii corul Sindicatului, care erau şi în corul de la catedrală, împreună cu preotul paroh Baciu m-au rugat să preiau acest cor. Mi-a fost extrem de greu să părăsesc corul din Viişoara, pentru că acolo m-am format, şi acolo am debutat ca şi dirijor, dar a fost o oportunitate deosebită pentru mine, scăpasem de navetă. Am avut amintiri deosebite la Viişoara cu acest minunat cor. Vreau să vă spun câte ceva şi despre corul Sindicatului (I.S.C.T.) Era un cor format din intelectuali, muncitori, funcţionari. E drept că pe atunci dacă activai în corul Sindicatului aveai unele mici avantaje. Corul avea o prestanţă deosebită atât prin evoluţie cât şi prin repertoriul foarte bogat, dar şi pentru palmaresul deosebit. Cu acest cor am am cântat la Televiziunea Română în anul 1978 „Hora Cătanelor", am fost la concursuri naţionale, la Festivalul de la Alba Iulia, la Festivalul ,,Ion Vidu'' de la Lugoj, apoi la Bucureşti la „Cântarea României", dar, şi în multe locaţii din ţară. Repertoriul a fost foarte elaborat de la celebre opere ,,Corul Robilor'' de Giuseppe Verdi; la lucrări din repertoriu naţional: ,,Ana Lugojana'' de Ion Vidu; ,,Crai Nou'' de Ciprian Porumbescu; ,,Seara pe deal''pe versurile marelui poet Mihai Eminescu, eee! Alte vremuri! Acum nu se mai pune deloc bază pe cultură.

R: În prezent dirijaţi corul Bisericii Ortodoxe Nr.5 (blocuri) al domnului părinte Felvinţi Simion.

V. I: Da, este cel mai tânăr cor bisericesc din Câmpia Turzii. În anul 2000, în preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun, împreună cu diacul Stelică şi părintele am pus bazele corului bisericesc. Acest cor numără în jur de 35-40 de membri. Sunt oameni inimoşi, cu suflet mare. Cred că aşa a vrut Dumnezeu să vin la acestă parohie de la blocuri.

Ce spune domnul părinte Felvinţi Simion despre activitatea sa:

„Nimic nu se face fără voia lui Dumnezeu. Probabil că Domnul l-a adus în anul 2000 pe domnul Vasinca Ioan la Biserica Ortodoxă nr.5 din Câmpia Turzii, aici unde ne-am adunat oamenii din toate satele apropiate şi depărtate de Câmpia Turzii. Lucrând la biserică am constatat că noi românii, nu ne putem cunoşte mai bine între noi, nu putem relaţiona mai bine unii cu alţii decât în jurul unei biserici. Prietenii noştrii sunt numai oameni care vin la biserică, iar când ne vedem, discuţiile se axează în cea mai mare parte pe subiectele duhovniceşti. Pe domnul Vasinca Ioan nu l-am cunoscut nici la petrecere, nici la bufet, nici la club, nici altundeva, decât la biserică. El este dirijorul şi prietenul nostru. Este un om cu dăruire de sine, a căutat tot timpul ca să armonizeze glasurile coriştilor. La început, erau momente în care unii îşi ridicau vocea peste celelalte, ca la operă, o făceau spre slavă deşartă. Când cânţi în biserică nu faci spectacol, cânţi pentru Dumnezeu şi aceasta este bucuria noastră, a tuturora. Îndemnăm tinerii să vină la cor, să se regăsească în Biserică, să întoarcă spatele la lucrurile slabe. Ar fi o bucurie pentru părinţi şi pentru dirijorul nostru care face ce poate să meargă mai departe. Fără rugăciune, pocăinţă, smerenie, fapte de credinţă, cântări religioase şi iubire, vom intra în mlaştina din care cu greu vom ieşi. După citirea Crezului la Sfânta Liturghie, preotul zice "Sus să avem inimile" este o atitudine de credinţă de viaţă, model optim de a te situa într-o lume căzută."